Stiri

Cezar Guna lansează piesa „Singură acasă”- „un mesaj sincer de la mine către ea”

Cezar Guna lansează piesa „Singură acasă”- „un mesaj sincer de la mine către ea”
Cezar Guna cântă despre iubire, pasiune și dorință în noua sa piesă, „Singură acasă”.

Mesajul melodiei îl duce pe Cezar cu gândul la ea și la bucuria momentelor petrecute împreună. Piesa a fost compusă de Cezar, împreună cu REALM, versurile au fost scrise de Cezar, iar producția a fost realizată de REALM.

„Piesa Singură acasă este un mesaj sincer de la mine către ea. Am încercat să pun într-o piesă exact parcursul pe care orice băiat vrea să îl facă spre casa ei. Sunt puține fericiri pe lume mai mari decât momentul când ea spune că este singură acasă și am considerat că acest lucru magnific trebuie spus prin muzică. Îmi doresc să vă simțiți bine când ascultați această piesă și să fiți liberi față de persoana iubită”, a spus Cezar Guna.

Piesa este una personală pentru artist, iar decizia de a o lansa le aparține fanilor lui, care și-au dorit să o asculte. „Am vrut să facem o structură diferită, astfel încât piesa să crească până la final. Partea mea preferată este a doua strofă, mi se pare superbă, din toate punctele de vedere, iar mesajul este foarte personal pentru mine și mă duce cu gândul la un anumit moment alături de ea. Singură acasă a fost produsă de REALM, care a reușit să facă un sound unic. E foarte talentat și mă bucur că am oportunitatea să lucrez cu el. Le mulțumesc fanilor mei că și-au dorit să lansez această piesă și sper să se bucure de ea și să o simtă așa cum o simt și eu”, a completat artistul. 

Cine este Cezar Gună?!

Lui Cezar Gună muzica îi curge prin vene, respiră prin muzică și trăiește pentru a bucura oamenii cu talentul lui. În urmă cu mai mulți ani, a început să cânte pe stradă, în Statele Unite ale Americii, după care în Centru Vechi din București. Reprezentațiile sale live au devenit rapid adevărate concerte pentru trecători, care nu ezitau să se oprească, să-l asculte și să-l aplaude. 

Cu toate că de-a lungul timpului a întâmpinat dificultăți, Cezar nu a renunțat nicio clipă la visul său și a luptat pentru a ajunge un artist apreciat de public. În 2019 s-a alăturat echipei Global Records și a lansat și primul său EP, care a fost scris și gândit de el, împreună cu doi producători. De atunci, a lansat mai multe piese și clipuri, Cerculețe fiind una dintre cele mai ascultate. Cezar Guna este încă la începutul carierei și promite foarte multe surprize. În prezent se concentrează și muncește foarte mult pentru a deveni un artist internațional și pentru a lansat muzică lunar.