Irina Loghin a început anul cu o schimbare radicală. Iată cum arată acum îndrăgita interpretă de muzică populară cu părul scurt.
Irina Loghin a luat prin surprindere pe toată lumea cu schimbarea de look pe care și-a făcut-o la început de an. Fanii s-au obișnuit cu părul lung, bogat și perfect coafat al îndrăgitei interprete de muzică populară, astfel că au reacționat imediat, după ce au văzut că aceasta s-a tuns. Iată cum arată acum artista.
Cum arată Irina Loghin cu părul scurt și ce spune despre schimbarea de look de care a avut parte la început de an?
Irina Loghin și-a surprins fanii cu o schimbare de look spectaculoasă.
„Am avut mare curaj să mă tund, să îmi tai podoaba capilară. Dar nu întâmplător, pentru că am fost la un consult la un medic în care am încredere și mi-a recomandat niște pufuri, un fel de ser, ca să-l regenerez. Am vrut să apar cu el, așa voi apărea pe stradă prima lună, ianuarie, februarie, martie. Prin aprilie va fi la loc. Crește foarte repede, dar nu-mi displace nici așa. Am purtat scurt și în tinerețe, chiar foarte scurt. Deși mi-a plăcut întotdeauna părul lung. Nu e o problemă, crește la loc”, a spus Irina Loghin într-un videoclip postat pe Facebook.
Citește și: Celebrul cântăreț columbian Yeison Jiménez și-a pierdut viața într-un teribil accident aviatic la doar 34
Cum se menține în formă Irina Loghin la 86 de ani?
Irina Loghin a pus întotdeauna sănătatea pe primul loc. În urmă cu ceva timp, ea a mărturist că face mult sport, iar acesta o ajută să se mențină în formă. „Fac multă mişcare, foarte multă mişcare, zi de zi. Am spus-o şi o repet. Să vă intre în cap, scumpe doamne, mişcarea este sfântă pentru a te menţine într-un fel sănătos. Normal că îmi simt şi eu anii că sunt destui, dar mişcarea este extraordinară asta mă ajută foarte mult”, a spus interpreta potrivit click.ro.
De asemenea, artista a renunțat în urmă cu 40 de ani la carne, în special la cea de porc. Ea spune că sunt rare momentele în care consumă piept de pui, iar în general alege să consume cât mai multe legume. „De obicei eu nu gătesc porc. Carnea este departe de mine, am renunțat la carne. De vreo 40 și ceva de ani nu mai consum carne. Foarte rar mai mănânc câte un piept de pui, dar rar şi nu-l mănânc cu plăcere nici pe acela. Când nu am încotro, când sunt în deplasare.
Acasă fac sarmale de pește de Crăciun și tot felul de salate crudități, ghiveci de tot feluri de legume. Un fin ne face cozonacul. Pe masă aveam nelipsitele sarmale de pește. Pentru restul familiei fac și de porc, dar eu cu Irinuca nu servim din astea. Ne simțim bine cu ale noastre cu care ne-am învățat de zeci de ani”, a mai spus Irina Loghin.