Un martor face dezvăluiri neașteptate după tragedia din Brazilia. Iată ce ar fi făcut instructorii imediat ce au ajuns la trupul neînsuflețit al Mariei.
Decesul tragic al Mariei Eduarda Rodrigues de Freitas a lăsat o lume întreagă în stare de șoc. Tânăra a fost aruncată de pe un pod din orașul Limeira, fără să aibă coarda de siguranță atașată. Ea a căzut în gol de la aproximativ 40 de metri, suferind multiple traumatisme. Eforturile depuse de echipajul medical sosit la fața locului au fost în zadar, deși Maria încă era în viață după căzătură.
Ce a declarat un martor în urma tragediei?
Un martor susține că a văzut un angajat al firmei care s-a ocupat de saltul Mariei, luând camera pe care tânăra o avea prinsă de corp pentru a înregistra întreaga experiență. Deși instructorul a negat acest lucru, polițiștii nu au găsit la fața locului dispozitivul.
„Îmi amintesc că, prima dată, unul dintre instructori a luat camera de la gâtul fetei, în timp ce trupul ei zăcea pe sol. Era preocupat de echipament, fie pentru a ascunde dovezi, fie din cauza valorii acestuia”, a declarat martorul, potrivit O Globo.
Autoritățile au stabilit pe baza imaginilor disponibile că Maria avea camera în momentul în care a sărit. Totuși, când au fost întrebați despre dispozitiv, cei trei instructori au declarat că nu știu nimic.
Martorul a mai spus că instructorii păreau dezorientați, dar și că aceștia nu le-au oferit nicio explicație persoanelor care, de asemenea, așteptau să sară. „Nu știu dacă nu înțelegeau ce făcuseră sau pur și simplu erau preocupați să se ascundă sau să fugă”, a explicat el.
Cei trei instructori se află acum în arest preventiv după ce au fost audiați și au recunoscut că au uitat să lege coarda de siguranță înainte de salt.
Mesajul sfâșietor transmis de mama Mariei
Valdenia Rodrigues, mama Mariei, își strigă durerea în mediul online. Ea și-a înmormântat fiica duminică, în Sao Paolo, după ce aceasta și-a pierdut viața în mod tragic la doar 21 de ani.
„Fiica mea iubită, doar astăzi am vrut să te îmbrățișez de mai bine o mie de ori. Cât de mult mă doare plecarea ta. Te voi iubi veșnic, prințesa mea. Îți mulțumes că ai făcut parte din viața mea 21 de ani. Ce onoare a fost să te aud spunându-mi mamă. Doamne, îți mulțumesc pentru acest privilegiu”, a transmis femeia.