Ce a văzut Diana ÎN AFARA CAMERELOR DE FILMAT?! Are legătură cu Alexandru! CUM SE APĂRĂ concurentul din Casa Iubirii și ce explicații a oferit după DEZVĂLUIREA FĂCUTĂ: "De ce ai procedat așa? Ești un..."

Ce a observat Diana la Alexandru

Diana a observat UN DETALIU care a ridicat semne de întrebare în privința lui Alexandru. Ce a făcut concurentul din Casa Iubirii?!

Scântei și replici neașteptate în timpul unei discuții. Gabriela a simțit nevoia să facă lumină în privința relației sale cu Alexandru și a ținut să precizeze că nu a intrat în emisiunea de la Kanal D cu gândul de a-și găsi un "pansament" și nu a spus vreodată că își dorește să-l ia pe Alexandru de iubit. Susține că intenția ei a fost să-l cunoască mai bine și să descopere ce fel de om este.

Doar că, între timp, perspectiva pare să se fi schimbat. Concurenta din Casa Iubirii susține că a început să-i privească și pe ceilalți băieți cu alți ochi, iar unii dintre ei i se par interesanți, poate chiar mai potriviți pentru ceea ce își dorește. La un moment dat, Diana a intervenit și a vrut să afle dacă Alexandru este un bărbat rănit. Pentru o perioadă, cei doi au avut o interacțiune, iar gestul făcut ulterior a stârnit un semn de întrebare pentru Diana.
Aceasta afirmă că a observat că Alexandru a scos-o de la urmărire de pe Instagram, în timp ce Gabrielei i-a dat follow. Pentru ea, gesturile sunt greu de înțeles și nu par tocmai mature. Sunt niște reacții copilărești, spune Diana.

Diana a vrut să afle dacă Alexandru este un bărbat rănit. Cum a reacționat concurentul din Casa Iubirii
(sursa foto: Captură YouTube)

Citește și: Emanuel, DECLARAȚIE-BOMBĂ despre o fostă concurentă de la "Casa Iubirii". NU S-A MAI ASCUNS și a spus totul în fața camerelor, de față cu prezentatoarea TV: "Recunosc..."

Diana, REACȚIE CATEGORICĂ atunci când a venit vorba de Alexandru. Concurentul din Casa Iubirii a făcut o mișcare în ONLINE, iar Diana NU a trecut-o cu vederea

Gabriela: "Eu nu caut un pansament, nu am zis ca îl vreau pe Alexandru de iubit, am zis că vreau să îl cunosc și pe el datorită faptului că am venit aici și mă uitam doar la tine.

Poate nu vedeam alți băieți care poate sunt mai buni, acum am ocazia să-i cunosc și pe ei"

Diana: "Alexandru ești un bărbat rănit? Am observat că mi-ai dat unfollow și i-ai dat follow Gabrielei. De ce ai procedat așa? Eu înțeleg că ești un bărbat rănit, dar nu mi se pare normal, mi se par niște chestii copilăroase"

Gabriela:" Eu cu Alexandru nu am pus niciodată problema ca să ne vedem într-un sens amoros. Voi discutați despre asta, dar eu cu el nu am discutat despre asta"

Gabriela, despre Alexandru. Ce spune concurenta din Casa Iubirii
(sursa foto: Captură YouTube)

Citește și: Ce au recunoscut Ahmed și Andra după DESCALIFICAREA din "Casa Iubirii"?! DEZVĂLUIREA făcută în timpul live-ului: "Noi o să...". Ce s-a întâmplat cu ei, de fapt

Emisiunea „ Casa Iubirii ”, o călătorie impresionantă pentru găsirea sufletului pereche, poate fi urmărită în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 10:00 și de la 16:30, și în fiecare sâmbătă și duminică de la 16:00 și de la 19:00.

Casa Iubirii- Sezonul 5