Oana Radu și-a deschis sufletul și a dezvăluit cât de dezamăgită a fost de Marius Moga în trecut. Cum a ajuns ea cunoscută de fapt?
Oana Radu este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi, care reușește să ajungă la inimile românilor cu fiecare piesă lansată. Ea a ajuns cunoscută publicului în urma participării la o emisune de talente, însă se pare că nu acesta a fost momentul care i-a adus succesul de fapt în carieră. Artista a fost nevoită să treacă prin dezamăgiri și transformări spectaculoase, atât fizice, cât și muzicale, iar în 2014 a ajuns celebră cu piesa „Tu”. Iată ce spune artista acum despre relația cu Marius Moga.
Ce spune acum Oana Radu despre relația cu Marius Moga?
Oana Radu a rămas dezamăgită în urma participării la emisiunea de talente.
„Nu cred că am fost neapărat dezamăgită de Marius Moga, cât de formatul emisiunii, care îți promite o carieră cumva, dar cred că pentru ei suntem cifre și produse pe care ei le pot sau nu vinde cu succes.
Dacă eu nu îmi vând cu succes sclipiciul de corp, nu o să îl mai produc. Dacă ei nu au văzut în mine un produs care se poate vinde bine, poate și din cauza fizicului, deoarece de-a lungul timpului în festivaluri și în toate întâlnirile cu oameni de muzică mi se spunea: „Ești frumoasă, ai super voce, dar păcat, ești foarte grasă”. Cumva, ei cred că nu au văzut în mine un produs care să poată produce cifre pentru ei și atunci, cu mintea de acum, nu știu dacă mai pot fi supărată pe Marius Moga sau pe cineva din producția emisiunii.
Ce spune Oana Radu despre alți artiști care au participat la emisuni de talente?
Oana Radu susține că emisunile de talente sunt dezamăgitoare pentru copiii care participă și visează că de acolo o să înceapă cariera lor în muzică. „Cât despre emisunile astea, sunt dezamăgitoare pentru toti copiii care vin și își pun acolo sufletul și tot talentul și toată speranța. Te gândești că de aici o să înceapă cariera mea și o să mă sune compozitori și o să mă sune case de discuri, nu te sună nimeni. Dacă vreți uitați-vă peste toți câștigătorii de la astfel de emisiuni și spuneți-mi unul care astăzi este un artist mare promovat. Este șansa de a fi văzut, dar mă refeream strict la cei care au câștigat și cam toți cei care au ajuns vedete după astfel de emsiuni Feli, Mira, nu au câștigat. Pur și simplu au ajuns până în finală, semifinală dar nu au avut șansa să câștige, dar au câstigat altceva după, o carieră”, a mai spus Oana Radu.