Când va avea loc înmormântarea Mariei Petca Poptean? „Privighetoarea Oașului” s-a stins din viață la vârsta de 72 de ani: „Ultimul ei cântec aici pe pământ...”

A fost anunțată data înmormântării Mariei Petca Poptean 

Interpreta Maria Petca Poptean s-a stins din viață, lăsând un gol imens în muzica populară. Iată când va fi condusă aceasta pe ultimul drum.

Îndrăgita interpretă de muzică populară Maria Petca Poptean s-a stins din viață la vârsta de 72 de ani. Aceasta lasă în urmă o carieră impresionantă, dar și o durere apăsătoare în sufletele celor dragi. Aceștia au anunțat în urmă cu doar câteva momente când vor avea loc priveghiul și înmormântarea artistei.

Citește și: A FOST GĂSITĂ familia actorului Ionuț Antonie! Ioana Ginghină a făcut anunțul: „În acest moment facem toate demersurile necesare și...”

Când va fi condusă pe ultimul drum Maria Petca Poptean?

Apropiații trec prin momente grele după ce Maria Petca Poptean s-a stins din viață. Aceștia se pregătesc acum să o conducă pe ultimul drum într-o atmosferă încărcată de durere și regret profund. Ei au anunțat când și unde vor putea să își ia rămas-bun cei care au cunoscut-o și au apreciat-o pe marea artistă.

„Ultimul cântec.

Nu știm cu ce daruri venim pe lumea asta, le aflăm doar când ele înfloresc în noi. Maria a venit să cânte, să bucure lumea cu vocea ei. A cântat din suflet, cu iubire pentru muzica populară și pentru Țara Oașului pe care o reprezenta cu mândrie. A fost coloana sonoră a multor generații care au îndrăgit omul și muzica. Și de acolo, de sus, vă iubește pe toți și vă cântă în continuare.

Priveghiul va avea loc Vineri 25 septembrie 2026, de la ora 19:00, la Capela din cimitirul Vechi de pe strada Amațiului, iar înmormântarea, ultimul ei cântec aici pe pământ, va fi Sâmbătă 26 septembrie 2026, de la ora 13:00, la cimitirul Vechi de pe strada Amațiului, Satu Mare.

Vă așteptăm să o cântăm împreună”, se arată într-o postare de pe contul de Facebook al interpretei.

Maria Petca Poptean a murit la 72 de ani 
(sursa foto: Facebook)

Citește și: Cauza morții tinerei găsite într-o valiză scoasă din râul Olt A FOST STABILITĂ. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Valentina Ioana și CE AU SCOS LA IVEALĂ medicii legiști

Cine a fost Maria Petca Poptean?

Îndrăgita interpretă Maria Petca Poptean și-a dedicat întreaga viață muzicii populare și promovării tradițiilor din Țara Oașului. Originară din Târșolț și născută la data de 2 ianuarie 1954, ea a urmat școala în localitatea natală, iar apoi liceul la Negrești-Oaș.

Potrivit gazetanord-vest.ro, interpreta a urcat pentru prima dată pe scenă în 1970, la Festivalul „Maria Tănase”. Între anii 1972 și 1980, Maria Petca Poptean a făcut parte din Ansamblul „Oașul”. Aceasta a colaborat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare și cu Ansamblul Profesionist „Țara Oașului”.

După 1990, ea a continuat să participe la numeroase spectacole, turnee și emisiuni. În 2005, Maria Petca Poptean a înființat grupul folcloric „Măgura” din Târșolț, iar în 2008 a fondat Asociația Culturală „Rapsodia Oașului”.