Ce a însemnat pentru Trump cadoul primit de la Zelenski?
Distribuie articolul
Volodimir Zelenski i-a adus lui Donald Trump un cadou special.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a întâlnit vineri, la Casa Albă, cu omologul său american, Donald Trump, în prima sa vizită oficială la Washington de la preluarea mandatului de către liderul republican. Întâlnirea, așteptată cu interes de întreaga comunitate internațională, a fost marcată de un schimb de replici tensionat între cei doi lideri, iar în final nu s-a ajuns la semnarea unui acord-cadru privind accesul la resursele minerale ale Ucrainei.
Cadoul surpriză al lui Zelenski pentru Trump înainte de cearta din Biroul Oval
Volodimir Zelenski a venit la întâlnire cu o centură comemorativă a campionului mondial la box Oleksandr Usyk, special creată pentru acest eveniment. Campionul ucrainean la categoria grea, în vârstă de 37 de ani, a câștigat centura WBC după victoria în fața britanicului Tyson Fury (36 de ani), într-un meci desfășurat în luna mai a anului trecut.
Drept recunoaștere a succesului său și ca un simbol al rezilienței Ucrainei, Usyk i-a oferit lui Zelenski această centură, pe care președintele ucrainean a decis să o aducă la Casa Albă. Întâlnirea dintre cei doi lideri nu a fost lipsită de momente tensionate. Trump l-a acuzat pe Zelenski că nu este recunoscător pentru sprijinul oferit de Statele Unite și că „se joacă cu al Treilea Război Mondial”. Liderul american și-a exprimat frustrarea față de poziția Kievului în negocierile internaționale și a dat de înțeles că Ucraina ar trebui să adopte o atitudine mai flexibilă în discuțiile de pace.
Ce mesaj a transmis Volodimir Zelenski după cearta din Biroul Oval
După întrevederea cu Donald Trump, Volodimir Zelenski a transmis un mesaj pe rețeaua socială X, în care a reiterat nevoia unei păci „juste și durabile”.
„Mulțumesc, America, mulțumesc pentru sprijin, mulțumesc pentru această vizită. Mulțumesc președintelui SUA, Congresului și poporului american. Ucraina are nevoie de o pace justă și durabilă și lucrăm exact pentru asta”, a scris liderul de la Kiev. Pe de altă parte, Donald Trump a avut o reacție fermă după discuția cu Zelenski, exprimându-și nemulțumirea printr-un mesaj postat pe Truth Social. „Mi-am dat seama că președintele Zelenski nu este pregătit pentru pace dacă America este implicată, pentru că el simte că implicarea noastră îi dă un mare avantaj la negocieri. Eu nu vreau avantaj, eu vreau pace. El a manifestat lipsă de respect față de SUA chiar în prețuitul Birou Oval. Poate să revină când va fi pregătit pentru pace”, a transmis Trump.