Cabral, declarații despre programul copiilor săi. Iată cum și-au împărțit el și Andreea Ibacka responsabilitățile și cât timp petrece fiecare cu cei mici.
Cabral și Andreea Ibacka au decis să meargă pe drumuri separate după 15 ani de căsnicie, însă cei doi copii ai lor continuă să îi țină aproape. În urma divorțului, prezentatorul și fosta soție au pus binele micuților pe primul loc și au stabilit un program clar, astfel încât fiecare să aibă responsabilitățile lui, iar Namiko și Thiago să petreacă suficient timp cu ambii părinți. Iată declarațiile făcute de Cabral.
Cabral, despre programul copiilor săi și ai Andreei Ibacka
Cabral a povestit că, în urma divorțului, reușește să se împartă cu succes între responsabilitățile din viața profesională și cele din postura de tată. Prezentatorul a dezvăluit că Namiko și Thiago au un program bine stabilit, astfel că stau o săptămână la el și o săptămână la mama lor.
„Da, noi ne-am împărțit programul copiilor și avem o săptămână eu, o săptămână Andreea.
Cine îi ajută pe Cabral și pe Andreea Ibacka în creșterea copiilor?
Cabral a vorbit deschis și despre cum își crește copiii. Prezentatorul spune că deși îi răsfață cu fiecare ocazie, are grijă să le spună și „Nu” din când în când. „Eu sunt băiat crescut în anii ’80 în Berceni. Noi am învățat ce înseamnă «Nu». «Nu» este foarte puternic. Și «Nu», din punctul meu de vedere, trebuie să existe, trebuie să fie puse niște limite clare în ceea ce facem cu copiii, iar ei să înțeleagă că pot face niște lucruri, iar alte lucruri încă nu sunt pentru ei, de exemplu. Adică nu ne uităm la desene mai mult de jumătate de oră pe zi. Nu mâncăm ciocolată după o anumită oră după-amiază sau seara. Nu facem anumite lucruri. Recunosc însă că îi răsfăț”, a explicat Cabral.
După divorț, Andreea și Cabral au rămas la fel de implicați în creșterea copiilor lor, punând binele acestora pe primul loc. Ei au parte și de ajutor acum, având alături bunicii micuților.
„Toți cei patru bunici sunt extrem de implicați în viața copiilor și atunci noi toți punem binele celor mici deasupra a orice. Sigur că primesc răsfăț, primesc atenție, primesc foarte multă grijă, dar în același timp suntem cu toții atenți ca ei să înțeleagă ce înseamnă viața cât mai repede”, a mai spus prezentatorul.