Beni, prima reacţie după despărţirea de Dana Roba.
Dana Roba a confirmat despărțirea de Beni, bărbatul care i-a fost alături și la bine, și la greu, mai ales după episodul dramatic care aproape îi curmase make-up artistei viața. La scurt timp, Beni a confirmat și el separarea. Potrivit spuselor sale, neînţelegerile porneau de la copiii lui, cu care Dana Roba nu a avut nicio problemă, inițial. Însă, lucrurile s-au schimbat radical, după cum susține bărbatul. La final, Beni a subliniat că își dorește fericirea vedetei și că a fost alături de ea în momentele dureroase, în special după agresiunea suferită din partea fostului soț, Daniel Balaciu.
“Referitor la despărțire, da (n.r. că nu mai sunt împreună)! În mediul online nu ne-am mai afișat, însă noi eram aproape toată ziua împreună. Crăciunul și Revelionul le-am petrecut împreună, iar duminică, acum, am ieșit împreună!.(...) Însă, în momentul de față nu mai formăm un cuplu, au fost discuții… mereu aceleași, care porneau de la copiii mei.
Dana Roba, despre despărțirea de Beni
Deși relația părea să evolueze într-o direcție serioasă, cei doi au hotărât să își spună "ADIO". Nu e deloc ușor să treci printr-o despărțire, însă Dana Roba rămâne optimistă și privește spre viitor. Pentru make-up artistă, fericirea fetițelor și cariera sunt prioritare în acest moment.
”Da, ce să zic, da, ne-am despărțit! Ce s-a întâmplat, s-a întâmplat.