Carismatic, elegant și mereu plin de energie, Aurelian Temișan aduce din nou emoție și lumină cu un single care emană optimism și rafinament: „N-am pierdut răsăritul”, lansat oficial alături de Electrecord, cea mai longevivă casă de discuri din România.
Cu vocea sa inconfundabilă și prezența scenică magnetică, Temi transformă fiecare vers într-o emoție ce răscolește sufletul. „ Este o piesă care vorbește direct sufletului. Fiecare vers m-a atins și mi-a transmis emoție. Sunt recunoscător că am putut să o aduc la viață alături de Electrecord, un partener care nu doar produce muzică, ci știe să dăruiască emoție și să facă ca poveștile să prindă aripi. «N-am pierdut răsăritul» nu este doar un single, este un mesaj pentru fiecare dintre noi — despre speranță, începuturi noi și despre a găsi lumină chiar și prin/după momente grele”, spune artistul.
Campania de lansare a piesei „N-am pierdut răsăritul” a atras deja colegii din lumea muzicii – Ștefan Bănică, Liviu Teodorescu, Bella Santiago și nu numai.
Uneori nu pierdem iubirea… ci doar o lăsăm să… se odihnească. Sub pași grăbiți, în zgomotul lumii, uităm că lumina poate fi atinsă din nou. Trebuie doar să ne oprim o clipă și să privim spre ea. Răsăritul nu pleacă niciodată. Așteaptă doar să-l redescoperim.
Lansarea oficială va avea loc pe 13 noiembrie 2025, la Nomad Skybar, București, într-un eveniment vibrant, cu momente live și invitați surpriză. Piesa va fi disponibilă pe toate platformele digitale începând cu 13 noiembrie orele 22.00.
Echipa din spatele piesei și a conceptului ”Nu am pierdut răsăritul” a fost aceeași care a creat și ”Imun la te iubesc”, Monica Anghel.
Credite clip și piesa Nu am pierdut răsăritul
Muzica și text: Lazar Cercel
Aranjament musical: Ionut Radu
Regie: Lazar Cercel
DOP: Andreea Argatu
Video edit: Sega
Make-up: Andreea Argatu
Trupa Electrecord- Backing Vocals: Robert Nicolae & Eduard Nicolae, Chitara-bas: Robert Nicolae, Chitara: Attyla Vass, Vioara: Ionut Dragan, Percutie: Cosmin Iordache, Tobe: Radu Hanes, Saxofon: Razvan Trifan, Trompeta: Harvis Cuni Padron, Trombon: Antonio Alexandru
Cappuccina’s Cabaret: Raisa Carmen Radamovschi Silvia Ionascu Anamaria Delia Ochiu, Iasmina Ana-Maria Buzea, Daniela Florentina, Ene Georgiana, Andreea Filip
Marketing și comunicare Electrecord: Prodan Communication
Marketing & comunicare Aurelian Temișan: PR pe Pâine
C&P: ELECTRECORD S.A 2025
** Fondată în 1932, Electrecord este prima și cea mai emblematică casă de discuri a României, un simbol al continuității și al excelenței muzicale. De peste nouă decenii, Electrecord scrie istoria muzicii românești – de la marii clasici ai scenei interbelice până la noile voci ale prezentului. Cu o arhivă impresionantă și o deschidere permanentă spre inovație, Electrecord rămâne locul unde tradiția se întâlnește cu viitorul, iar muzica trece bariera timpului.