Bianca Censori si Kanye West sunt în centrul atenției după apariția controversată de la Gala Premiilor Grammy 2025.
Bianca Censori si Kanye West au șocat pe toată lumea, după ce modelul a apărut goală la Gala Premiilor Grammy 2025. Ea a ales să poarte pe covorul roșu o ținută transparentă.
Au fost dați afară de pe covorul roșu Bianca Censori si Kanye West?
În ultimele ore, pe internet au circulat zvonuri conform cărora Kanye West și soția sa, Bianca Censori, ar fi fost dați afară de la Premiile Grammy, desfășurate în Los Angeles.
Citește și: Bianca Censori, goală pe covorul roșu la Premiile Grammy 2025. Ținuta ei a șocat întreaga lume a modei
Rapperul a comentat totul, scos din minți
În mijlocul acestui val de zvonuri, Kanye West a reacționat dur și a dezmințit informațiile și a arătat cu degetul spre jurnalistul Don Lemon, pe care îl consideră responsabil pentru răspândirea falselor afirmații. Artistul a postat o fotografie cu Don Lemon și a scris un mesaj acid: „Ăsta e nătângul care a dat zvonul că eu și soția mea am fost dați afară de la Grammy. 3 decenii de inovație în muzică și mereu apar**** ca ăsta.” Cu toate acestea, nu există dovezi care să susțină că Don Lemon ar fi fost sursa inițială a speculațiilor. De fapt, primul care a transmis informația a fost Entertainment Tonight, care a publicat și apoi a șters o postare în care susținea că Bianca și Kanye au fost escortați afară de la Gala Premiilor Grammy după ce au apărut neinvitați. În realitate, surse apropiate din cadrul evenimentului au clarificat că West a fost invitat la ceremonie, fiind nominalizat la categoria Best Rap Song pentru piesa Carnival, realizată în colaborare cu Ty Dolla $ign. Totuși, rapperul nu a rămas pentru a afla dacă a câștigat premiul, care în cele din urmă a fost adjudecat de Kendrick Lamar. Kanye și Bianca au pozat pe covorul roșu, dar au decis să plece de bunăvoie, fără să fie forțați de organizatori. În momentul plecării, Bianca era din nou acoperită de haina sa neagră, după ce ținuta sa fusese deja subiect de discuție intensă. În plus, apariția sa controversată continuă să fie analizată și criticată în mediul online, unde mulți se întreabă dacă stilul vestimentar provocator al Biancăi este o alegere personală sau rezultatul influenței lui Kanye asupra imaginii sale.