Arsenium a colaborat pentru prima oară cu Paula Hriscu și au lansat o piesă sensibilă, intitulată "Lumea Asta". Dă-i play aici!
Muzica și versurile piesei "Lumea Asta" sunt compuse de Arsenium, iar producția este realizată de Gabriel Huiban și Virgil Pavlovici.
„În sfârșit se lansează videoclipul piesei <<Lumea Asta>>. Este piesa mea preferată, piesă de suflet, piesa care mă reprezintă. Sper să ajungă la inimile oamenilor. Mă bucur foarte mult că regizorul Roman Burlaca a putut transmite prin clip exact emoțiile pe care le transmite și melodia. Iar Paula este fenomenală ca artist, mă bucur foarte multe că e cu mine în proiectul acesta.
Lumea vedea doar partea frumoasă a vieții artiștilor în majoritatea cazurilor, pentru că noi nu transmitem chiar tot prin rețelele de socializare, iar doar prin muzică putem să ne împărtășim trăirile și emoțiile profunde ale vieții", a declarat Arsenium.
Citește și: Eugenia Nicolae și Paula Hriscu lansează „Ciocârlia”, a doua piesă a trilogiei dedicate marii interprete Maria Lătărețu
"Îi mulțumesc lui Arsenium pentru că a dorit să fac parte din proiectul său de suflet, am spus <<DA>> imediat ce am ascultat despre ce este vorba, și mă bucur tare să văd artiști care reacționează
la ceea ce sufletul lor creează. Arsenium asta a făcut în acest proiect, iar timp de 3:12 eu trăiesc mesajul fiecărui cuvânt. Mă regăsesc foarte tare în acest proiect și sunt sigură că foarte multă lume simte și trăiește ascultând piesa <<Lumea Asta>>. Am lucrat foarte bine împreună, a existat o chimie frumoasă, iar atunci când faci ceva din suflet aici fiind vorba de muzică, nu are cum să nu iasă bine", a adăugat și Paula Hriscu.
VIDEOCLIP: Arsenium x Paula Hriscu- Lumea asta