Andreea Esca s -a întors în timp, deschizându-și sufletul și povestind cele mai emoționante amintiri din perioada copilăriei sale, alături de părinți.
Deşi are o carieră de peste 20 de ani în lumina reflectoarelor, despre viaţa sa personală se ştiu foarte puţine lucruri. Din acest motiv, Andreea Esca a vorbit despre perioada copilăriei sale, dar și de eforturile pe care le făceau părinții pentru familia lor. Își amintește cu drag cum mama ei o răsfăța mereu și îi dăruia câte un cadou. Cele mai prețioase amintiri din perioada copilăriei prezentatoarei TV sunt cele legate de vacanțele petrecute la țară, la Poalele Negoiului.
„A fost o copilărie foarte frumoasă. Îmi petreceam foarte multe vacanțe la țară, la Poalele Negoiului, unde stătea o mătușă. Iarna mergeam la bunicii mei din Brașov, care aveau o casă foarte frumoasă la poalele unui deal. Era foarte frumos. În general, copilăria mea a fost o copilărie foarte frumoasă, chiar dacă tata era puțin mai sever, mama mă răsfăța mai mult decât e cazul.
Citește și: „Stăteam acolo până făceam eu 80 de lei”. Cum și-au câștigat Alexia și Aris Eram primii bani de buzunar?
Ce spune tatăl Andreei Esca despre copilăria fiicei sale
În cadrul unui interviu, tatăl prezentatoarei TV, Dumitru Esca, a făcut și el câteva dezvăluiri, explicând faptul că fiica sa nu a fost chiar un copil cuminte: „Dacă era cuminte nu era interesantă.
Citește și: Andreea Esca, pe cai mari în afaceri! Deja i-au intrat în cont 200 de mii de euro din noul business
Bărbatul a recunoscut faptul că și-ar fi dorit un alt job pentru Andreea Esca:" Am dibuit-o să văd ce-i place și am văzut că nu-i prea plac multe din ele și atunci zic, tocmai venise Revoluția, zic: ”Du-te, măi, la economiști acolo, la ASE”. S-a dus. S-a dus unde i-am spus, dar n-a intrat. Am fost supărat până am văzut că și-a făcut loc după aia la o facultate de jurnalistică. Nu eram încântat, nu. Mai avea și alte secții pe acolo și am crezut că se duce la altă secție. Ea singură s-a dus unde a vrut și am susținut-o, sigur”.