Andreea Banică nu s-a ascuns şi a vorbit deschis despre operaţiile estetice.
În timpul concertelor sale, cântăreața adoptă unoeri outfit-uri îndrăznețe și nu se sfiește să-și expună corpul. Nu de puține ori, internauții au suspectat-o pe fosta membră a trupei Blondy că ar avea intervenții chirurgicale. Invitată în podcastul lui Bursucu, artista a făcut lumină în acest caz și a dat toate explicațiile necesare, pentru a le închide gura răutăcioșilor. Andreea Bănică mărturisește că nu ar fi apelat la astfel de intervenții de înfrumusețare, iar totul este natural, de la Mama Natură.
"Sunt o femeie asumată, nu am nicio operație estetică, sânii mei sunt naturali de la mama natură. Au crescut în timp, iar după ce am născut m-am și dezvoltat pe toate părțil, m-am și îngrășat, nu am 53 de kilograme ca să am "buburuze", acum am mai mult, am 63 de kilograme și am sâni.
Imaginile video de la ultimul ei concert au încins internetul
Artista, cunoscută pentru silueta sa de invidiat, a purtat o ținută extrem de sexy, care a atras atât admirația, cât și criticile publicului. Îmbrăcată într-o fustă mini și un body, Andreea Bănică a cucerit publicul cu vocea, însă cel mai atrăgător moment pentru participanți a fost acela în care în timpul unor mișcări săltărețe de dans, sânii cântăreaței efectiv s-au „CUTREMURAT”.
"Nu face Shakira cu dosul cum face Andreea Bănică cu pieptul”/ "Nu mai trebuie voce, lumea e fascinată de priveliște!”;/ „A fost odată! Acum nu mai are așa impact, e mămica de 2 copii mărișori, nici acum nu e de dat la o parte. Dar totul cu moderație!”;/ „Mai bine le dădea dupa gât ca și fularu!”; /„Putea să recite și cățeluș cu păru creț că spectacolul tot avea succes”;/ „Legile fizicii se aplică și aici”;/ „Văleuuuu, mamă!”;/ „Avusei impresia că doar fusta o are pe ea. Muzica a devenit așa doar un zgomot și atât! ,sunt o parte din reacțiile internauților.
@bogdan.1111 #festival# eternul #Maramures ♬ sunet original- 🌍bogdan.1111🌍