Andrea Bălan şi Andreea Antonescu nu au rămas în relații excelente. Cele două artiste evită să își mai vorbească de ceva timp.
Adolescenţii de la finalul anilor '90 îşi aduc cu siguranţă aminte de cele două fete "rebele" care formau trupa Andre, formația care pur şi simplu a spart topurile autohtone. Andrea Bălan şi Andreea Antonescu au vândut peste 1,2 milioane de albume, performanța neatinsă de nicio altă trupă din România. Au primit şi câteva distincţii: „Cea mai bună trupă pentru adolescenţi”, iar apoi ele au fost numite "Reginele muzicii dance". Succesul nu a durat însă decât trei ani, pentru că trupa s-a destrămat, acoperită de scandaluri în presa tabloidă. Se pare că celebritatea la o vârstă atât de fragedă era extrem de greu de gestionat, iar din această cauză au apărut frustrări, supărări şi chiar certuri. Au fost ani de zile în care nu și-au vorbit, timp în care s-a speculat mult pe fondul relației dintre ele, însă Andreea Antonescu a făcut lumină în ceea ce privește acest lucru.
"Nu am mai vorbit deloc, de ceva timp, cu Andreea. Dar este în continuare o femeie pe care o admir, am doar cuvinte de laudă la adresa ei, e o femeie muncitoare și ambițioasă", a declarat Andreea Antonescu, în exclusivitate, pentru viva.ro.
Un moment recent a atras atenția publicului: la concertul aniversar de 30 de ani al Andreei Bălan, de la Sala Palatului, Andreea Antonescu a lipsit, în ciuda semnificației evenimentului. Fanii au observat imediat acest lucru și au început să se întrebe dacă distanța dintre ele a devenit mai mare decât se așteptau. În timp ce Săndel Bălan, tatăl Andreei Bălan, a fost prezent și chiar a avut parte de o împăcare publică cu fiica sa, absența Andreei Antonescu a fost evidentă.
Andreea Bălan, despre cearta cu Andreea Antonescu: "N u am fost niciodată foarte apropiate"
După ce au ales cariere solo în 2004, Andreea Bălan și Andreea Antonescu au reunit trupa Andre în 2019, dar colaborarea lor nu a durat mult. Andreea Bălan a explicat că, în urma stopului cardiac suferit în 2019, a simțit nevoia de a reface trupa Andre, considerând că experiența aproape fatală a schimbat-o profund. Cu toate acestea, tensiunile dintre cele două artiste au reapărut.
„17 ani n-a existat trupa Andre și câțiva ani, vreo 5, 6, 7 ani din anii ăștia nu am vorbit. După ce s-a terminat la vremea respectivă, o perioadă lungă nu am vorbit. Apoi ne mai întâlneam, dar nu s-a pus problema refacerii trupei. Ne mai întâlneam, mai ieșeam la cafele, ne mai povesteam, dar nu am fost niciodată foarte apropiate.(...) Am avut stopul cardiac și a doua zi când am ieșit din comă pur și simplu mi-a venit să fac două lucruri: să îl sun pe tatăl copiilor mei și să-i zic hai să facem o nuntă, că noi nu eram căsătoriți și am sunat-o pe Andreea cu care nu mai vorbisem de doi ani, să refacem trupa Andre”, spune Andreea Bălan.