Ce spune Alina Sorescu despre o posibilă nouă relație, după divorțul de Alexandru Ciucu.
În ciuda diferențelor de vârstă, temperament, relația părea să fie echilibrată și solidă, formând unul dintre cele mai iubite cupluri din showbiz. Creatorul de modă, descris ca un spirit artistic și libertin, contrasta cu personalitatea organizată și calculată a Alinei Sorescu. Au fost căsătoriți timp de 12 ani și s-au separat în 2021. După trei ani de lupte în instanță, artista a anunțat oficial că divorțul dintre ea și tatăl fiicelor sale s-a încheiat definitiv.
"Nu mă gândesc la asta, nici nu e cazul să mă gândesc, nici nu am timp. Totul pentru mine acum înseamnă fete și munca mea.
Când au început problemele în mariajul Alinei Sorescu cu Alexandru Ciucu
Amintim că Alexandru Ciucu și Alina Sorescu s-au căsătorit în 2010, iar patru ani mai târziu a venit pe lume prima lor fetiță, Carolina. În 2017, s-a născut și al doilea copil al cuplului, Raisa. La un moment dat, artista spusese că neînțelegerile între ea și creatorul de modă au început chiar după nașterea fetelor.
Deși ea a fost cea care a intentat divorț la începutul lui 2022, artista a mărturisit că nu a fost ideea ei să se separe de soț.“Ideea divorțului nu a apărut de la mine, discuții despre separare erau de mai mulți ani. (…) În mod special după nașterea Carolinei și a Raisei (n.r. – au început să apară problemele). Și credeam cumva greșit că venirea copiilor va închega mai mult familia.