Marele actor Al Pacino a mărturisit că a trecut prin momente critice și a fost la un pas de moarte.
Celebrul actor american Al Pacino, cunoscut pentru rolurile sale memorabile în filme iconice precum „Nașul” și „Scarface”, a dezvăluit că a fost aproape de moarte în 2020, după ce a contractat COVID-19, pe vremea când vaccinurile încă nu erau disponibile.
Al Pacino, la un pas de moarte: „Mi-au spus că nu mai aveam puls”
Recent, actorul în vârstă de 84 de ani a relatat experiența traumatizantă prin care a trecut, precizând momentele critice în care i-a fost pusă viața în pericol.
”A fost cumva șocant să deschizi ochii și să vezi așa ceva”
Al Pacino a descris scena dramatică ce a urmat în locuința sa. Aflat singur în casă și în stare de inconștiență, a fost necesară intervenția unei ambulanțe. Când și-a recăpătat cunoștința, actorul a observat că sufrageria era plină de personal medical: șase paramedici și doi medici, toți echipați în costume de protecție care i-au dat impresia că erau „sosiți de pe altă planetă”. „A fost cumva șocant să deschizi ochii și să vezi așa ceva”, a declarat Al Pacino, descriind scena cu intensitate. „Toată lumea roia în jurul meu și îi auzeam spunând: Și-a revenit. E aici, cu noi.” Actorul a mărturisit că, în acele clipe, s-a întrebat dacă nu cumva chiar a murit. O asistentă medicală a confirmat că, la un moment dat, el nu mai avea puls. „Cred că am avut o experiență apropiată de moarte, nu cred că am murit”, a spus Pacino.
Citește și: Motivul pentru care Al Pacino s-a despărțit de iubita cu 54 de ani mai tânără