Actorul Ron Ely, cunoscut pentru rolul său iconic din serialul „Tarzan”, s-a stins din viață la vârsta de 86 de ani.
Ron Ely, celebrul actor care a devenit cunoscut la nivel mondial datorită rolului său iconic din serialul de televiziune „Tarzan”, a murit, la vârsta de 86 de ani. Vestea decesului său a fost anunțată de una dintre fiicele sale, Kristen, care a postat un mesaj emoționant pe Instagram, unde a adus un tribut tatălui ei, amintindu-l ca pe unul dintre cei mai talentați și respectați actori de la Hollywood.
Actorul Ron Ely, celebru pentru rolul lui Tarzan, s-a stins din viață
Ron Ely nu a fost doar un actor cu un fizic impresionant, ci și un talent remarcabil care a reușit să se impună în anii ’60 prin rolul principal din serialul NBC „Tarzan”, care a debutat în 1966. Interpretarea sa i-a captivat pe telespectatori, transformându-l într-un simbol al masculinității și eroismului pe ecranele televizoarelor din acea vreme.
Citește și: Michael Newman, celebrul salvamar din Baywatch, s-a stins din viață. Care a fost cauza decesului
Drama care i-a marcat viața lui Ron Ely
Viața sa personală a fost marcată de tragedii, inclusiv moartea soției sale, Valerie Lundeen, care a fost ucisă în mod tragic de fiul lor, în 2019.
Această dramă a lăsat urme adânci în familia Ron Ely, iar starea de sănătate a actorului a continuat să se deterioreze în anii următori. Deși Kristen, fiica sa, nu a dezvăluit cauzele exacte ale morții, se știe că ultimele sale zile au fost influențate de problemele de sănătate care l-au afectat în ultimii ani. Ron Ely a fost mai mult decât un simplu actor. El a devenit un simbol al anilor ’60 și ’70, reprezentând figura eroului puternic și curajos, capabil să înfrunte orice obstacol.
Ron Ely, actorul care a dat viață lui Tarzan, s-a stins din viață la 86 de ani