Doliu în medicina românească! Doctorul Mihnea Ionescu, chirurg la Institutul Clinic Fundeni din București, s-a stins din viață la vârsta de 73 de ani.
O veste tristă a îndurereat comunitatea medicală. Doctorul Mihnea Ionescu, chirurg la Institutul Clinic Fundeni din București, s-a stins din viață la vârsta de 73 de ani. Cei care l-au cunoscut și au avut ocazia să lucreze alături de el sunt devastați. Iată ce s-a întâmplat cu renumitul medic, care a avut contribuții remarcabile la dezvoltarea chirurgiei pe plan național și internațional.
Doctorul Mihnea Ionescu a murit la 73 de ani
Doctorul Mihnea Ionescu s-a stins din viață la vârsta de 73 de ani, lăsând în urmă un gol imens în medicina românească, dar și în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut și l-au apreciat. Potrivit mesajului postat de Irinel Popescu, el și-a dat ultima suflare după o lungă suferință.
Mihnea Ionescu și-a construit o carieră impresionantă, de-a lungul căreia a avut cotribuții importante la dezvoltarea chirurghiei pancreatice, esofagiene și colorectale atât la nivel național, cât și la nivel mondial.
Conform tvrinfo.ro, printre premierele naționale la care a participat doctorul Mihnea Ionescu se numără proctocolectomia totală restaurativă în rectocolita ulcero-hemoragică și în polipoza adenomatoasă rectocolonică familială, precum și pancreatectomia centrală pentru patologia pancreatică benignă și cu potențial scăzut de malignitate. De asemenea, a realizat prima proctocolectomie centrală pentru pancreatoblastom din lume.
Ce omagiu i-a adus Irinel Popescu medicului Mihnea Ionescu?
Cei care l-au cunoscut și l-au apreciat pe doctorul Mihnea Ionescu sunt devastați după moartea acestuia. Ei îl descriu drept un chirurg talentat, un mentor de excepție și un șef de secție admirat și respectat. Medicul Irinel Popescu, de care îl leagă o prietenie strânsă, i-a adus un omagiu emoționat în mediul online.
„A trecut la cele veșnice, după o lungă suferință, Conf.dr. Mihnea Ionescu.
Format în școala de la Institutul Clinic Fundeni (Prof.dr. Dan Setalcec, Prof.dr. Mihai Stăncescu), Conf.dr. Mihnea Ionescu a fost un excepțional chirurg, cu realizări în multe domenii ale chirurgiei generale. A introdus în România proctocolectomia totală restaurativă și pancreatectomia centrală, două procedee dificile, de care și-a legat numele. A efectuat cu succes mii de operații pentru tumori de esofag, stomac, ficat, pancreas, colon și rect, cancere genitale etc.
În perioada de pionierat a transplantului hepatic a participat la intervențiile chirurgicale și s-a implicat în organizarea programului de transplant.
De-a lungul unei strălucite cariere a format numeroși chirurgi care astăzi iși desfăsoară activitatea în multe spitale din țară și din străinătate.
Pentru mine a fost cel mai apropiat colaborator, un profesionit desăvârșit, un om de mare caracter și un prieten apropiat, cu care puteai schimba oricând o părere și de la care puteai să ceri oricând un sfat.
Rămas bun, prieten drag! Drum lin spre lumină și Dumnezeu să te odihnească în pace!”, a scris medicul Irinel Popescu pe Facebook.