Copilăria Andreei Bănică a fost extrem de grea. Artista a mărturisit că retrăiește acele momente în perioadă sărbătorilor de iarnă și devine nostalgică.
Andreea Bănică este una dintre cele mai îndrăgite artiste din România, dar puțini știu cum este viața ei, de fapt, dar și prin ce dramă cumplită a trecut în copilărie. Solista trece prin momente grele în perioadă sărbătorilor de iarnă, pentru că își reamintește prin ce a trecut atunci când era copil.
Drama care i-a marcat viața Andreei Bănică
Andreea Bănică și-a deschis sufletul în podcastul Ilincăi Vandici și a povestit despre momentele cumplite pe care le-a trăit în copilărie. Mama artistei a murit după o luptă grea cu cancerul, iar tatăl ei a avut probleme cu alcoolul și a avut parte de o moarte subită. Andreeea Bănică a dezvăluit că tatăl ei se comporta urât cu ea și sora ei și au existat momente în care acesta venea beat acasă.
Andreea Bănică, nostalgică de sărbători
Artista a mărturisit de mai multe ori că în perioada sărbătorilor devine nostalgică pentru că le simte lipsa părinților ei. „Mi-aș dori acel Crăciun în care măcar o dată să îi mai am pe ai mei. Aveam 21 când a murit tatăl meu și 23 când a murit mama mea. Între a murit bunicul. (…) Câțiva ani m-am cufundat în muncă și m-am mințit pe mine că sunt bine, și a fost bine până la urmă. (…) Când începe decembrie, îmi lipsesc ei, deși am cea mai frumoasă familie și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta. (…) Dar prin asta trec de sărbători, de Crăciun, de Paște, Sfântul Andrei nu îți spun cum e pentru mine. (…) Eu stau să îmi veghez copiii, dar pe mine nu mă mai veghează nimeni. (…) Am înțeles demult ce înseamnă să fii singur pe lume.”, spunea Andreea Bănică cu ceva timp în urmă.