Stiri

VIDEO: Un șofer din Brașov, avertisment neașteptat pentru călători: „Aveţi grijă cum vă băgaţi, că eu stau pe TikTok. Treaba voastră, vă riscaţi"

Un șofer de autobuz din Brașov stă pe Tik Tok
Un șofer de autobuz din Brașov stă pe Tik Tok [Sursa foto: Captură video]
Vieţile a mii de călători braşoveni sunt în mâinile unui şofer TikTok-er, care filmează în timp ce conduce. Avertismentul neașteptat făcut pentru oamenii care se urcă în autobuz.

Mii de călători din Brașov se pun în pericol în momentul în care se urcă în autobuzul unui șofer care stă pe TikTok în timp ce conduce. Angajatul societății de transport public postează clipuri de la volan și face glume pe seama situației. Bărbatul a șocat pe toată lumea, după ce le-a transmis oamenilor că stă pe Tik Tok atunci când conduce. Mai mult, șoferul le-a recomandat oamenilor să nu-și riște viața și să se urce în autobuzul lui, iar dacă o fac, o fac pe propria răspundere. 

”Zic aşa, după mintea mea, să aveţi gjijă cum vă băgaţi, că eu stau pe Tik Tok. treaba voastră, vă băgaţi, vă riscaţi. Aşa că mai bine gândiţi-vă de două ori", a transmis șoferul.

Şoferul are câteva zeci de filmări, multe dintre acestea în timp ce se află la volan. Printre ele sunt filmări amuzante legate de ceilalţi participanţi la trafic, dar nu numai. În alt clip filmat tot când este la volan, se aude pe fundal.  „Eu sunt şmecher de profesie, conduc bine, să ştii. Conduc foarte bine”.  Iar în alt clip filmează chiar autospeciala de poliţie aflată în faţa autobuzului pe care îl conduce şi se află la semafor.

Un șofer din Brașov, avertisment neașteptat pentru călători
Un șofer din Brașov, avertisment neașteptat pentru călători

Conducerea societății a demarat o anchetă internă

Clipurile au atras atenția conducerii societății care a demarat o anchetă internă. Șoferul  riscă să fie amendat și de polițiști. 

Citeste si: Dimineața Nebună: Un bărbat a fost victima unui accident rutier. A ajuns la spital și s-a ales și cu dosar penal- AUDIO

“Conducerea societății RATBV a luat act de conținutul filmărilor postate și a dispus începerea unei cercetări interne. De asemenea, conducerea societății îi asigură pe călători cu privire la faptul că tratează cu maximă severitate actele de indisciplină ale angajaților, ce pot avea impact asupra siguranței călătorilor”, a precizat purtătorul de cuvânt al RAT Brașov, Silviu Ștefan.

Un șofer de autobuz din Brașov stă pe Tik Tok în timp ce conduce
Un șofer de autobuz din Brașov stă pe Tik Tok în timp ce conduce  [Sursa foto: Captură video]

“Folosirea telefoanelor mobile, atunci când conducătorii de vehicule se află în timpul deplasării pe drumurile publice, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive tip mâini libere se sancționează cu amendă de până la 1.160 de lei și aplicarea a 4 puncte de penalizare, iar dacă fapta descrisă s-a produs concomitent cu încălcarea unei reguli de circulație, pe lângă sancțiunea cu amendă, conducătorului auto i se va reține permisul de conducere și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile. De asemenea, efectuarea de către conducătorul unui vehicul a altor activități de natură a-i distrage în mod periculos atenția în timpu condusului se sancționează cu amendă de până la 725 de lei”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.