Stiri

Un cal a fost invitatul special al unei petreceri de majorat din Brașov! Imaginile au devenit virale pe internet. Video

Un cal a fost invitatul special al unei petreceri de majorat din Brașov
Un cal a fost invitatul special al unei petreceri de majorat din Brașov [Sursa foto: Captură video]
Imagini deprinse din filme! Un tânăr a intrat pe cal într-un cămin cultural, în timpul petrecerii organizate pentru el.

O petrecere de majorat din Holbav, județul Brașov, cu siguranță nu va fi uitată prea curând de cei prezenți la eveniment. Un cal a devenit principalul invitat al unei petreceri de majorat care a fost organizată chiar în căminul cultural din comună. Marele chef a avut loc sâmbătă, iar locația a fost închiriată special pentru evenimentul festiv. 

Citeste si: VIDEO: Un bătrân înarmat cu o tigaie s-a luptat cu un crocodil de 2,5 metri: "A primit o lecție bună"! Imaginile au ajuns virale

Petrecăreții s-au amuzat pe seama animalului care ar fi putut deveni periculos în orice moment 

Filmări din timpul petrecerii au fost postate pe Tik Tok și au devenit în scurt timp virale. În imagini se poate observa un bărbat îmbrăcat în tricou albastru care intră cu calul chiar pe ușa principală a căminului cultural, în văzul celor aproximativ 50 de invitați. Omul ajunge în interiorul clădirii, iar cel mai probabil sărbătoritul se urcă pe mândru pe animal și îl călărește prin încăpere. Fără a se gândi la eventualele consecințe și anume faptul că animalul s-ar fi putut speria din cauza gălăgiei și a mulțimii, gazdele petrecerii au decis să facă o tură sălii călare pe animal. Cei prezenți la majorat au început să fluiere și să aclame „prințul” venit pe un cal. 

Un cal a fost invitatul special al unei petreceri de majorat din Brașov
Un cal a fost invitatul special al unei petreceri de majorat din Brașov[Sursa foto: Captură video]

Proprietarii ar putea fi amendați

Primarul comunei Holbav, Lucian Oprea, spune că a aflat despre incident după ce imaginile au ajuns pe internet. El a convocat Consiliul Local, dar și juriștii primăriei pentru a analiza dacă cei care au închiriat căminul cultural ar putea fi sancționați în vreun fel. Edilul spune că animalul nu a provocat stricăciuni și că nicio persoană nu a fost rănită în timpul petrecerii.

Videoclipul durează circa 2 minute și a fost postat pe TikTok si mai apoi preluat de presa locală.