Un bărbat a făcut descoperirea vieții lui! Ce a găsit în pădure la Poiana Brașov: „Prietenii mei nu m-au crezut nicio secundă”

Marius Sorin Sav, un instructor de înot, se plimba sâmbătă prin pădure, prin Poiana Brașov când a făcut descoperirea vieții lui: „O Doamne, erau trei și erau enormi! Prietenii mei nu m-au crezut nicio secundă… Și totuși erau acolo!”. Bărbatul a avut parte de cea mai grozavă experiență și chiar dacă nimeni nu a vrut să îl creadă, imaginile vorbesc de la sine. Iată ce a descoperit brașoveanul.
Citește și: 5 tipuri de mâncăruri din ciuperci. Rețete din România și internaționale
Un brașovean a descoperit hribi de aproape 6 kilograme în pădurea din Poiana Brașov
Marius Sorin Sav este cunoscător și pasionat de culesul ciupercilor, iar în timp ce se afla într-o plimbare prin pădure a descoperit ceva incredibil. Brașoveanul a găsit trei hribi uriași, pe care i-a luat acasă și i-a gătit.
Un brașovean a făcut descoperirea vieții lui[Sursa foto: newsbv.ro.]
„Sâmbătă i-am găsit, în Poiana Brașov, iar duminică după amiaza i-am gătit. Exact trei bureți am găsit, nimic mai mult, Pe cel mare nici nu am putut să îl cântăresc, cu cântarul de bucătărie. M-am urcat pe cântarul mare, apoi l-am luat în brațe, și am făcut diferența. Avea undeva la 5,7 – 5,8 kg”, a povestit Marius Sav.
Se pare că cel mai mare dintre bureți cântărea aproape 6 kilograme și nimeni nu l-a crezut când a povestit cât de mari erau. Mai mult chiar, prietenii lui Marius au început să facă glume pe seama lui, spunând că i-a umflat cu pompa sau că sunt gonflabili. Brașoveanul a povestit că acesi hribi erau atât de mari încât nu a putut să îi cântărească cu un cântar obișnuit de bucătărie.