Parlamentul romaniei
Capitala României are multe locuri frumoase, cu o istorie aparte și cu o arhitectură deosebită, ce abia așteaptă să fie descoperite. Iată care sunt acestea.
Un proiect depus de curând propune ca angajații să fie liberi de ziua de naștere. Angajatorul ar urma să plătească ziua liberă.
O nouă modificare în ceea ce privește vârsta la care poate fi obținut permisul de conducere a fost introdusă. Proiectul a trecut de votul Parlamentului.
Peste jumătate dintre români cred că anul viitor va fi mai prost decât 2022.
Un oraș din România a dat startul pregătirilor de sărbători.
Roger Waters i-a transmis un mesaj lui Vladimir Putin și i-a cerut asigurări că nu va folosi armele nucleare, declarându-se îngrijorat pentru el și familia sa
Parlamentul European a aprobat prelungirea certificatului verde COVID până la 30 iunie 2023.
Ziua Aviaţiei, sărbătorită pe 20 iulie, va fi marcată şi în 2022 printr-o serie de evenimente, în toate oraşele importante din ţară.
Ziua Independenței Croației este sărbătorită în fiecare an pe 25 iunie.
Vladimir Putin a semnat un decret ce simplifică acordarea cetăţeniei ruse copiilor orfani și persoanelor cu handicap din Ucraina.
Un fost jurnalist și analist politic este cel care scrie mesajele oficiale pe care vrea să le transmită liderul Ucrainei, Volodimir Zelenski.
O artistă din Rusia a fost arestată după ce a scris pe etichetele unor produse dintr-un magazin mesaje referitoare la războiu din Ucraina.
Un bătrân fugit în papuci din Ucraina izbucneşte în lacrimi când primeşte pantofi de la pompierii din Rădăuţi. Ce mărturisiri a făcut bărbatul?!
După cum știe orice pasionat de fotografie, realizarea unei poze perfecte pentru Instagram începe cu un subiect unic și o compoziție plăcută și se termină cu aplicația corectă de editare foto.
Volodimir Zelenski, a ținut luni seară un discurs istoric în Parlamentul României. Liderul de la Kiev îl compară pe Vladimir Putin cu Nicolae Ceaușescu!
Pentru români, Mica Unire de la 1859 are o semnificaţie foarte importantă.
Când se schimbă oră în 2022: In ultima duminica din luna martie, Romania trece la ora de vara.
Mercuri, pe 1 decembrie, românii sărbătoresc Ziua Naţională.