Magazin kaufland
Kaufland acceptă plata cu tichetele sociale „Sprijin pentru România”. Românii care primesc astfel de tichete sociale pot cumpăra doar alimente.
Magazinele din România care îți dau bani dacă duci aceste obiecte la ei. Iată cum trebuie să procedezi și ce ai de făcut.
Un bărbat din Cluj-Napoca susține că a cumpărat mici cu viermi de la supermarket. Cum au reacționat reprezentanții magazinului?!
Ca în fiecare an, programul supermarketurilor de Paște va fi diferit. Unele hipermarketuri și-au anunțat deja orele de funcționare în Vinerea Mare şi Sâmbăta Mare.
Că în fiecare an de sărbători, programul supermarketurilor pentru 30, 31 decembrie 2021, 1 şi 2 ianuarie 2022 se modifică.
Organizatorii UNTOLD lansează și anul acesta o campanie de donare de sânge în schimbul biletelor la festival. Avem detalii în articol!
Cumpărăturile pentru ziua de Paşte se pot face pe ultima sută de metri şi astăzi, 1 mai. Toate magazinele vor fi deschise.
Cine nu a apucat încă să îşi cumpere cele necesare pentru Paşte o poate face şi în Vinerea Mare.
În acest an, vom sărbători din nou Paştele cu anumite restricţii, aflate sub spectrul pandemiei de COVID-19. Marile centre comerciale şi-au anunţat programul.