Connect r numele de scena
We Love Music Festival, un festival cât o vacanță, aduce vara aceasta, la Râmnicu Vâlcea, nume sonore din muzica românească și internațională. Pe scena festivalului vor urca, printre alții, Ricchi e Poveri, care au făcut istorie în muzica internațională cu super hituri precum „Sarà perché ti amo”, „Cosa Sei” și multe altele.
Pregătirile pentru We Love Music Festival 2022, cel mai tare festival-experiență al verii, care se desfășoară între 18 și 21 august, la Vâlcea, Fețeni, sunt în plină desfășurare.
Ronan Keating, artistul care a făcut istorie în muzica internațională cu super hituri precum „If Tommorow Never Comes”, „When You Say Nothing at All”, revine în România.
Haddaway, artistul devenit celebru cu super hitul „What Is Love”, vine în vara aceasta în România la un super festival!
Râmnicu Vâlcea va gazdui We Love Music Festival, cea mai tare experienta a verii! Află alături de ce artiști te vei distra la vară!
Organizatorii Neversea au anunțat al doilea val de artiști pentru festivalul care va avea loc între 7 și 10 iulie, pe The Island of Dreams. Ce artiști vor urca pe scenă?!
Eşti fan Nicole Cherry? Iată care sunt cele mai apreciate şi cunoscute melodii ale artistei!
Connect-R este invitatul lui Denise Rifai duminica aceasta la emisiunea „40 de întrebări” de la Kanal D. Ce dezvăluiri va face artistul?!
Connect-R a făcut dezvăluiri sincere despre etnia sa și mai ales, despre modul în care fiica sa, Maya, a avut de suferit din cauza asta.
Până să spună în fața tuturor că este de etnie romă, Connect-R și-a făcut mari probleme din cauza rasei sale. Artistul a făcut declarații sincere despre subiect
Connect-R i-a povestit lui Damian Drăghici cum și-a ales numele de scenă șlcare l-a făcut celebru. Artistul s-a inspirat dintr-un film.
Alex Velea și Connect-R s-au înțeles de minune în adolescența lor, iar piesele lor au avut un succes enorm. Iată ce spune acum Connect-R despre prietenul lui.