Camilla parker avere
Rose Hanbury a devenit celebră datorită idilei cu Prințul William, așa că mulți se întreabă cine este soțul ei. Iată cu ce se ocupă David Cholmondeley.
În ultima perioadă, Familia Regală este în atenția publicului la fel de mult ca starurile de la Hollywood. Iată 5 lucruri pe care nu le știai despre aceasta.
Încoronarea Regelui Charles al III-lea va avea loc pe 6 mai, iar monarhul și Camilla Parker vor surprinde pe toată lumea cu modificările aduse ceremoniei.
În ciuda faptului că par a fi foarte apropiate, diferite instituții de presă au ajuns la bănuiala că viitoarea regină nu o iubește cu adevărat pe soția Prințului William, Kate Middleton.
Detalii și mărturii neașteptate ies la iveală la doar o săptămână distanță de încoronarea Regele Charles al III-lea. "Umbra” Prințesei Diana va atârna peste această zi importantă.
Au fost scose la iveală lucruri neștiute despre Regele Charles al III-lea. Există câteva aspecte din viața monarhului britanic pe care oamenii nu le cunosc.
Camilla Parker Bowles a strâns o valoare netă considerabilă de-a lungul anilor. Cum și-a făcut avere și sursele bogăției sale?
Printul William a suferit cea mai mare lovitura de imagine inaintea incoronarii tatalui sau, regele Charles al III-lea.
Regele Charles nu mănâncă prânzul și evită să bea apă să nu piardă timpul cu pauzele de toaletă.
Rose Hanbury a devenit un subiect extrem de controversat si tot mai multi cititori cauta informatii despre presupua amanta a printului William.
Camilla ar putea fi cea care dă noi subiecte de bârfă tabloidelor din Marea Britanie. Motivul pentru care Regina Consoartă ar fi încălcat protocoalele regale.
Dana Nălbaru a vorbit deschis despre cele mai ascunse secrete. Iată care sunt motivele pentru care cei trei copii ai săi și ai lui Dragoș Bucur învață acasă.
Regina consoarta Camilla Parker a investit o avere in interventiile estetice pentru a arata impecabil in ziua incoronarii alaturi de Regele Charles al III-lea.
Surse de la cele doua palate spun ca Printul William si presupusa sa amanta, Rose Hanbury, ar avea o fiica si relatia lor a devenit si mai apropiata.
Printul William, fiul cel mare al Regelui Charles al III lea al Regatului Unit Britanic, continua sa alimenteze speculatiile in jurul legaturii cu Rose Hanbury.
Regina Consoarta a Angliei a fost testata pozitiv cu coronavirus in cursul acestei seri. Cum se simte acum Majestatea Sa?
Trupa Spice Girls, reuniune în cadrul evenimentului dedicat încoronării Regelui Charles.
Regele Charles al III-lea și Regina Camilla Parker au strâns de-a lungul timpului o avere impresionantă. Iată la cât a fost estimată.