Stiri mondene

Ștefan Bănică, primele declaraţii despre vizita Irinei Fodor în locuinţa sa: „Mi se pare prea mult. Sunt speculații care îi pot afecta pe cei din jurul nostru”

Ștefan Bănică Jr., primele declaraţii despre vizita Irinei Fodor în locuinţa sa
Ștefan Bănică și Irina Fodor [Sursa foto: Facebook]
Ștefan Bănucă Jr. a reacționat după ce Irina Fodor a fost fotografiată la el acasă. Mesajul transmis de artist!

Ștefan Bănică a reacționat după apariția unor articole care făceau referire la o posibilă relație între el și Irina Fodor. Moderatorii show-ul „Dancing on ice – Vis în doi” au fost surprinși de paparazzi, intrând în casa artistului. Acest lucru a dat naștere unor speculații potrivit cărora ar forma un cuplu. Prin intermediul unui mesaj postat la InstaStory, juratul de la „X Factor” a făcut primele declarații prin care cere încheierea tuturor speculațiilor pe seama acestui subiect.

Vedeta a scos în evidență faptul că nu are în obicei să se justifice în fața nimănui pentru vizitele pe care le primește acasă. Cu toate acestea, acum a vrut să lămurească situația.

Ștefan Bănică Jr., primele declaraţii despre vizita Irinei Fodor în locuinţa sa
Ștefan Bănică Jr.[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Lavinia Pârva, replică ironică după ce s-a scris că Ștefan Bănică s-a dus acasă cu Irina Fodor: „Pentru ei eu am fost invizibilă”

„Nu mă justific când cineva mă vizitează acasă, dar acum simt nevoia să închei speculații făcute în presă pe seama mea și a colegei mele de prezentare, Irina Fodor, pentru că mi se pare prea mult.  Sunt speculații care îi pot afecta pe cei din jurul meu și familia Fodor, care mi-e dragă.”, a scris Ștefan Bănică Jr, pe contul său de Instagram.

Ștefan Bănică Jr., primele declaraţii despre vizita Irinei Fodor în locuinţa sa
Ștefan Bănică Jr. și Irina Fodor[Sursa foto: Facebook]

Irina Fodor, prima reacție după ce a fost fotografiată acasă la Ștefan Bănică Jr.

La rândul său, Irina Fodor le-a bătut obrazul celor care nu verifică realitatea, amintind de faptul că nimeni nu a sunat-o să-i ceară o opinie. Irina Fodor a publicat pe Instagram mail-ul pe care ea și alți colegi l-au primit, cu scopul de a programa o întâlnire de lucru, pentru show-ul Dancing on ice – Vis în doi. 

Ștefan Bănică Jr., primele declaraţii despre vizita Irinei Fodor în locuinţa sa
Ștefan Bănică Jr. și Irina Fodor[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Răzvan Fodor, primele declarații despre imaginile cu soția sa și Ștefan Bănică Jr.: „Mi se pare nedrept”! Actorul, motivul pentru care Irina Fodor a mers acasă la artist

„De o săptămână, colegii din presă creează titluri care mai de care mai bombastice și preiau în buclă o informație artificială, fără a verifica realitatea.  Întâmplător, împărțim aceeași meserie, pentru că și eu am fost 10 ani reporter, dar am fost învățată, la facultate și de-a lungul timpului, să verific sursele și să lucrez cu dovezi.  Așadar, dacă nu m-a sunat nimeni până acum să mă întrebe cum au stat lucrurile de fapt, fidelă principiilor, am hotărât să arăt eu care este adevărul, ca să nu mai existe discuții aberante și inutile.  Întâlnirea despre care s-a scris în diferite moduri a fost, de fapt, o ședință legată de proiectul live pe care îl prezentăm. Lucrurile au fost scoase din context, persoane prezente la fața locului au fost evitate în fotografii și așa s-a creat o știre falsă”,  este o parte din mesjul scris de Irina Fodor.

Citește continuarea aici!