Stiri

Planul pentru pace propus de Elon Musk. Cum au reacţionat Ucraina şi Rusia la propunerea şefului Tesla

Planul pentru pace propus de Elon Musk. Cum au reacţionat Ucraina şi Rusia la propunerea şefului Tesla
[Sursa foto: Facebook ]
Elon Musk, cel mai bogat om din lume, a venit cu un plan pentru pace în războiul dintre Ucraina şi Rusia.

Au trecut mai bine de şapte luni de la startul războiului din Ucraina. Mii de oameni au fost ucişi, zeci de mii au fost răniţi şi mulţi alţii suferă din cauza conflictului. Elon Musk a propus un plan de pace, la care au reacţionat atât oficialii din Ucraina, cât şi cei dn Rusia.

Planul pentru pace propus de Elon Musk în războiul dintre Ucraina şi Rusia

Elon Musk a propus pe pagina sa de Twitter un sondaj cu privire la măsurile de pace în războiul ruso-ucrainean. Cel mai bogat om din lume, cu o avere de peste 241 de miliarde de dolari, propune ca referendumurile de anexare să fie repetate sub supravegherea ONU şi ca Rusia să plece de pe aceste teritorii, dacă aceasta este voinţa populară. 

Planul pentru pace propus de Elon Musk. Cum au reacţionat Ucraina şi Rusia la propunerea şefului Tesla

Ceea ce a atras furia ucraineenilor a fost ideea ca Ucraina să accepte că Crimeea aparţine Rusiei şi să asigure aprovizionarea cu apă a peninsulei. O altă propunere a lui Musk a fost ca Ucraina să rămână ”neutră”, îndeplinind obiectivul pe termen lung al Rusiei, care nu doreşte ca Ucraina să adere la alianţa defensivă NATO. 

Reacţia Ucrainei şi Rusiei la propunerea lui Elon Musk

Rusia a reacţionat prin vocea lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin. Acesta a salutat iniţiativa lui Musk şi a spus că propunerea "nu i-a lăsat pe mulți să doarmă". "Este foarte pozitiv că un bărbat ca Musk caută o cale de ieșire din situație", a mai spus Peskov, care a respins însă ideea reorganizării referendumului de anexare.

Ucraineenii s-au arătat revoltaţi de ideea lui Musk. Cel mai dur mesaj l-a dat ambasadorul Ucrainei în Germania. "F-off este răspunsul meu foarte diplomatic pentru tine. Singurul rezultat este că acum niciun ucrainean nu-ţi va cumpăra vreodată prostiile de Tesla. Deci mult noroc pentru tine”, a scris Andrij Melnyk.

Şi preşedintele Ucrainei a reacţionat după ideea lui Musk. "Pe care Elon Musk îl placi? Pe cel care sprijină Ucraina sau pe cel care sprijină Rusia?", a scris Volodimir Zelenski pe Twitter.