Stiri mondene

Narcisa Birjaru, marea câștigătoare a finalei Chefi la cuțite, sezonul 9

Narcisa Birjaru, marea câștigătoare a finalei Chefi la Cuțite, sezonul 9
Narcisa Birjaru a fost desemnată marea câștigătoare a finalei Chefi la cuțite, sezonul 9. Tânăra în vârstă de 24 de ani din echipa mov a reușit să devină prima femeie care pleacă acasă cu marele premiu!

În ediția de aseară, 16 iunie, s-a aflat numele câștigătorului care a plecat acasă cu premiul cel mare. Elena Matei, Cătălin Amarandei și Narcisa Birjaru sunt concurenții care au luptat în marea finală. Narcisa Birjaru, din echipa lui Cătălin Scărlătescu a triumfat și a pus mâna pe premiul cel mare, de 30.000 de euro. Marea câștigătoare este prima femeie din istoria competiției care devine posesorul premiului cel mare. În momentul când Gina Pistol a spus că este câștigătoarea acestui sezon, Narcisa Birjaru a izbucnit în lacrimi. Pe tot parcursul competiției, câștigătoarea „Chefi la cuțite” a știut cum să impresioneze jurații. De-a lungul întregului sezon a obținut cele mai multe puncte care au dus-o în finală.

„Nu mă așteptam să câștig, e cea mai mare bucurie. Nu am cuvinte să explic ce simt acum… Îți mulțumesc Alex pentru tot, fără tine nu aș fi putut, tu ai fost omul principal care m-a ajutat să fac acest meniu”, a spus câștigătoarea Chefi la cuțite, sezonul 9. 

Cătălin Scărlătescu, mesaj pentru Narcisa Birjaru

Chef Scărlătescu a ținut să precizeze câteva aspecte despre Narcisa Birjaru, având în vedere că mulți au subestimat-o din cauza etniei sale.

„Sezonul 9 mi-a depãsit toate asteptãrile. Pentru prima datã în istoria @chefilacutite o femeie a reusit sã obtinã trofeul! Bravo, Narcisa! Te felicit!În Narcisa am simtit cea mai mare luptã de-a lungul sezonului. Am simtit cã ar face orice ca sã învete mai mult, sã se autodepãseascã, sã câstige. Este un om care a muncit extrem de mult ca sã ajungã aici, un om care nu are multã încredere în fortele proprii, dar un om care dã un gust fabulos mâncãrii. Narcisa, te-ai nãscut sã gãtesti! Sã nu lasi pe nimeni sã îti ia asta”, a scris Cătălin Scărlătescu pe Instagram.