Stiri mondene

Majda de la Survivor România, dureri istovitoare în timpului jocului

Majda de la Survivor România
Majda a trecut prin clipe dificile aseară, la Survivor România. Concurenta a acuzat dureri în zona pieptului.

Pe parcursul competiției Survivor România, Majda a avut mai multe probleme de săbnătate. Concurenta a fost luată de două ori cu ambulanța de pe teren și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Mai mult decât atât, după meciul de vineri, concurenta din echipa Faimoșilor a fost luată cu ambulanța și a ajuns de urgență la spital inconștientă. În urma îngrijirilor medicale pe care le-a primit, Majda a aflat că a avut căderi mari de calciu. Însă concurenta a depășit cu brio toate momentele acestea grele și a ajuns din nou pe traseu și le-a povestit colegilor ei din echipa Faimoșilor prin ce a trecut.

Majda de la Survivor România

„Mi-a fost foarte rau, de trei zile m-am simtit rau. Am tinut in mine, nu am spus si am clacat. Mi-au zis ca am avut caderi masive de calciu. Am vomitat si dupa traseu si de dimineata, nu am zis. Nu a fost bine”, e-a povestit Majda Faimoșilor.

Însă chiar dacă a trecut cu bine peste acele probleme, Majda a întâmpinat câteva dificultăți și în ediția de sâmbătă, 23 ianuarie. Concurenții au avut o probă foarte grea care necesita foarte multă forță. Mai exact, trebuiau să învârtă de o manivelă și să-l tragă din apă pe celălat coechipier. Majda a fost mai mereu la manivelă alături de Simona Hapciuc, fiind aleasă pentru că trăgea farte tare, dar se pare că și aici concurenta a întâmpinat câteva probleme. În timpul probei, Majda este suprinsă în timp ce duce mâna la sân, semn că acuza dureri. 

Ce operație a suferit Majda de la Survivor România

În luna octombrie a anului trecut, Majda Aboulumosha a decis să-și schimbe silicoane. Vedeta și-a dorit foarte mult să facă acest pas și s-a arătat foarte mulțumită de rezultat. Din păcate, operația o va împiedica pe Faimoasă în parcursul ei în competiția Survivor România.

Majda de la Survivor România

Deși durerile sale i se citeau pe chip, Majda a ținut și de această dată totul în secret.