Drumul lui NEAMȚU în „Casa Iubirii” a ajuns la final! Ce a putut să spună despre foștii colegi după ce a fost eliminat din competiție: „În perioada în care am intrat eu în casă, au fost foarte multe certuri”

Neamțu, primele declarații după ce a fost eliminat

Ce a declarat Neamțu după eliminarea din „Casa Iubirii”? 

Neamțu a părăsit „Casa Iubirii” cu regretul că nu a reușit să își găsească sufletul pereche. Iată ce a declarat după ce a fost eliminat din competiție.

În gala ”Casa Iubirii” care a avut loc duminică, 12 octombrie, Lucia, Andrei, Filip și Neamțu au fost în pericol de eliminare. Aceștia au așteptat cu emoții să afle cine este concurentul care părăsește competiția. În cele din urmă, Andreea Mantea a anunțat că Neamțu este cel care este nevoit să plece acasă. Cu regretul că nu a reușit să își găsească sufletul pereche, el și-a luat la revedere de la colegii lui și le-a transmis fiecăruia dintre ei un mesaj special. Iată ce a declarat el în afara platoului „Casa Iubirii”, la scurt timp după ce a fost eliminat.

Citește și: Cum a reacționat Adriana Ochișanu când l-a văzut pe fiul ei, Cristian Botgros, alături de noua lui iubită, Cătălina Leca

Neamțu, primele declarații după ce a părăsit „Casa Iubirii”. Ce are de spus despre foștii colegi? 

Neamțu a fost eliminat în cadrul galei care a avut loc duminică, 12 octombrie. Fostul concurent a recunoscut că se temea de acest moment, deoarece își dorea ca experiența să continue. În cadrul unui live de pe TikTok, el a mărturisit că în perioada petrecută în competiție s-a apropiat de Dorobanțu. De asemenea, acesta a declarat că s-a străduit de fiecare dată să stea departe de conflicte. Neamțu a mai spus că a observat faptul că de când a intrat în „Casa Iubirii” au avut loc numeroase certuri între concurenți.

Cu toate acestea, el susține că a încercat să fie neutru, din dorința de a păstra o atmosferă plăcută în platoul emisiunii. 

„M-am înțeles bine cu Dorobanțu la început. E mult zis prietenie, dar ne-am apropiat foarte mult, am ieșit foarte des și până acum ne înțelegem foarte bine. Pe la sfârșit nu am mai ieșit atât de des, dar fiecare a fost cu treaba lui.

Nu m-am dat niciodată de partea baxului sau de partea pachetului, am încercat să fiu Elveția, cum este și fratele Filip. Nu voiam să mă cert cu nimeni. Nu voiam să fie ceartă între mine și băieți sau cu fetele. Chiar am încercat, nu neapărat să mă fac plăcut, dar să fie atmosferă faină, să nu mă cert cu nimeni. Asta mi-am dorit. Am văzut că în perioada în care am intrat eu în casă au fost foarte multe certuri”,  a spus Neamțu într-un live pe TikTok. 

Citește și: Ți se rupe sufletul! Ce cadou de nuntă voia să îi facă Igor Cuciuc fiicei sale, Andreea? Declarațiile îndrăgitului interpret: „Avea și zestrea, avea tot...”

Casa Iubirii- Sezonul 4

Emisiunea „Casa Iubirii”, o călătorie impresionantă pentru găsirea sufletului pereche, poate fi urmărita în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 10:00 și de la 16:30, și în fiecare sâmbătă și duminică de la 16:00 și de la 19:00.