Stiri

Dimineața Nebună: Un ucrainean s-a ascuns într-o cutie de jucării pentru a trece granița pentru că soția nu-l lăsa să meargă la război. AUDIO

Un ucrainean s-a ascuns într-o cutie de jucării pentru a trece granița! Bărbatul a fost prins la vamă
S-a ascuns într-o cutie de jucării pentru a trece granița [Sursa foto: Facebook]
Un ucrainean a vrut să părăsească țara ascuns în cutia cu jucăriile copiilor.

Ucrainenii încearcă cu disperare să găsească metode care să le permită să fugă din țară! La granița cu Republica Moldova de la Rosoșan, polițiștii de frontieră ucraineană au depistat un bărbat ascuns în cutia de jucării a copiilor. La volanul mașinii se afla o femeie, iar doi copii se aflau pe bacheta din spate. Având suspiciuni în legătură cu conținutul cutiei de jucării, oamenii legii l-au găsit pe bărbatul de 37 de ani înghesuit printre ursuleți de pluș, conform Ukrainska Pravda. Soția acestuia a încercat să-l ajute să treacă ilegal granița, în ciuda ordinului de mobilizare din Ucraina.

Ba mai mult decât atât, omul a recunoscut că el ar fi vrut să meargă pe front, însă soția lui nu l-a lăsat, vrând să păstreze familia unită. Așa că a decis să-l ascundă în cutia cu jucării a copilului și le-a spus oamenilor legii că nu mai este nicio altă persoană în mașină. 

Despre acest subiect au discutat și Mishu și Cosmin la  Dimineața Nebună.  

Un alt ucrainean a mințit că e văduv! Soția sa trăiește

Alt caz a fost înregistrat miercuri, 16 martie, la punctul de control Malîi Bereznîi, de la granița cu Slovacia, un bărbat de 37 de ani, din Kiev, care conducea cu cei doi fii ai săi, a pretins că este văduv. În această situație putea să plece din țară. Bărbatul a prezentat și certificatul de deces al soției sale. Doar că polițiștii de frontieră au verificat documentele și au constatat că femeia trăiește.

Citeste si: VIDEO: Volodimir Zelenski, un nou mesaj pentru armata rusă: „Vom lupta până ne vom recâştiga pământul”

Reamintim că săptămâna trecută, la granita ucraineană de la Porubne, care e conectată cu vama Siret, județul Suceava, a fost reținut un bărbat care a încercat să părăsască țara deghizat în femeie. Din păcate pentru el, machiajul și peruca nu i-au fost de mare ajutor pentru că polițiștii de frontieră și-au dat seama despre ce e vorba și l-au reținut.  

Ucrainean deghizat în femeie, prins în timp ce încerca să treacă în România
Ucrainean, deghizat în femeie[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Un român a cazat 11 refugiați din Ucraina! Bărbatul a povestit despre experiența prin care a trecut: „La plecare s-au trezit în jurul orelor 05:00, eu dormind butuc”

Potrivit unui decret ce prevede mobilizarea generală, bărbații cu vârste între 18 și 60 de ani nu au voie să părăsească țara. Mobilizarea, declarată pe 25 februarie, e în vigoare până la ridicarea legii marțiale.