Stiri

Dimineața Nebună: Sute de mii de ouă cu origine falsificată, vândute în România: ”Am prins reţeaua şi am eliminat-o”

Sute de mii de ouă cu origine falsificată, vândute în România
Sute de mii de ouă cu origine falsificată, vândute în România
Sute de mii de ouă cu origine falsificată au fost vândute pe piaţa românească. Acestea veneau din Bulgaria și Macedonia!

Sute de mii de ouă cu origine falsificată au fost vândute pe piaţa românească de o reţea activă în circa 4 țări membre ale Uniunii Europene. Vicepreşedintele ANSVSA, Mihai Ponea, spune că filiera a fost descoperită şi eliminată. De asemenea, se fac cercetări pentru a se stabili dacă există şi alte filiere de acest gen în România. 

"Avem situaţii de falsificare a ouălor, situaţii din ce în ce mai des întâlnite în ceea ce priveşte fraudele.

Ultima speţă, pe care o avem de zilele trecute: ouă cu provenienţă Bulgaria şi Macedonia sunt trimise în Grecia, se ştampilează cu origine Grecia şi se vând pe piaţa din România. Este un fals grosolan, în primul rând de origine, de păcăleală a consumatorului, sau chiar acele ouă pot proveni din zone cu restricţii de gripă aviară, de salmoneloză şi aşa mai departe. Am descoperit reţeaua, am înlăturat-o şi încercăm să vedem dacă mai există şi alte filiere în România care procedează aşa. Aceste ouă falsificate au fost pe piaţă, ele nu se mai regăsesc acum pe piaţă. Am prins reţeaua şi am eliminat-o"", a explicat Mihai Ponea, vicepreședintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Vicepreşedintele ANSVSA, Mihai Ponea
Vicepreşedintele ANSVSA, Mihai Ponea

Vicepreşedintele ANSVSA, despre traseul ouălor

Regulamentul european permite ca, la prima fermă, către primul centru de colectare, ouăle să fie duse neştampilate. Vicepreşedintele ANSVSA  a precizat că acest lucru se va întâmpla cu condiţia să fie anunţat statul respectiv.

"Împreună cu autorităţile greceşti, (reprezentanţii ANSVSA, n.r.) au intrat pe o filieră de falsificare a ouălelor şi e o anchetă în desfăşurare. Ouăle provin din Bulgaria şi din Macedonia. Regulamentul european permite ca de la prima fermă către primul centru de colectare să le duci neştampilate, cu condiţia să anunţi statul-membru respectiv, (în acest caz, n.r.) că pleacă un transport de la ferma din Bulgaria sau Macedonia către Grecia. Ei le-au trimis (în Grecia, n.r.) fără să notifice autoritatea competentă, au ajuns în Grecia, le-au ştampilat ca provenind dintr-o fermă din Grecia şi au vândut sute de mii de ouă pe piaţa din România”,  a mai adăugat Mihai Ponea.

Despre acest subiect au vorbit și matinalii Mișu și Cosmin în matinalul ”Dimineața Nebună”