Dimineața Nebună: Polițiștii din Piatra-Neamț, trimiși la datorie pe trotinete pe motiv că e mai ieftin!

Polițiștii locali din Piatra-Neamț vor ajunge la datorie pe trotinete electrice. Această măsură a fost luată, deoarece autoritățile locale cred că în acest fel polițiștii vor ajunge mai repede la cazuri. Un motiv în plus ar fi și faptul că trotinetele alese sunt mult mai ieftine decât mașinile.
Despre acest subiect au vorbit și matinalii Mishu și Cosmin la „Dimineața Nebună”. Ascultă întreg materialul audio!
Polițiștii locali trimiși pe trotinete electrice după infractori!
De curând, Poliția Locală din Piatra-Neamț a semnat un parteneriat cu firma Bolt care închiriază trotinete electrice în oraș. În următoarele zile se așteaptă ca polițiștii locali să fie văzuți patrulând pe trotinete.
Polițiștii din Piatra-Neamț, trimiți la datorie pe trotinete pe motiv că e mai ieftin![Sursa foto: digi24]
„O să ajute pe viitor timpul de reacție la eventualele sesizări din partea cetățenilor sau eventual alte situații care implică intervenția polițiștilor locali în acele zone", a declarat Eugen Pancu, director la Poliția Locală din Piatra Neamț.
Polițiștii s-au obișnuit repede cu acesată măsură și declară că este o schimbare foarte bună, având în vedere deplasările destul de lungi pe străzile municipiului. Ei pot scana codul QR cu ajutorul telefonului mobil personal pentru a debloca trotineta și așa pornesc în intervenție.
Colaborarea va fi extinsă și în cazul polițiștilor de la circulație
În acest moment, polițiștii locali au acces la 4 trotinete electrice pentru intervenții, iar autoritățile locale și-au propus să extindă colaborarea și în cazul polițiștilor de la circulație.
„Patru polițiști locali vor utiliza în fiecare zi trotineta fiind o experiență de tipul unui proiect pilot pe care vrem să îl extindem în ideea optimizării costurilor activității poliției locale.", a declarat Andrei Carabelea, primarul din Piatra Neamț.