Dimineața Nebună: O femeie de 80 de ani și-a dat foc la casă, încercând să facă țuică la cazan. AUDIO

O femeie în vârstă de 80 de ani din localitatea Drăgușeni și-a incendiat gospodăria în timp ce încerca să facă țuică. Potrivit vecinilor, bătrâna a lăsat cazanul pe foc și a mers să se odihnească, însă, la un moment dat, aceasta s-a trezit că magazia este în flăcări.
Pompierii s-au luptat două ore cu focul
La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, unde li s-au alăturat și pompierii voluntari din comuna Drăgușeni.
După aproximativ două ore, pompierii au reușit să stingă incendiul, protejând gospodăria bătrânei, dar și casele vecinilor. Intervenția a fost una extrem de grea, deoarece flăcărie riscau să se extindă foarte rapid și să provoace pagube materiale însemnate.
O femeie de 80 de ani și-a dat foc la casă, încercând să facă țuică la cazan[Sursa foto: ISU Botoșani]
”Bătrâna susține că aseară, când a mers să se odihnească, focul încă ardea în sobă. În jurul orei 3:38, vecinii au cerut ajutor de la pompieri după ce au observat că magazia ardea ca o torță”, a declarat purtătorul e cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, Doina Lupu.
Despre acest subiect au vorbit și matinalii Mișu și Cosmin în matinalul ” Dimineța Nebună ”.