Stiri

David Popovici, primit ca un erou la întoarcerea în ţară: "Nu sunt obişnuit cu atâta atenţie". Care este visul său suprem şi ce le-a transmis autorităţilor

Popovici, primit ca un erou la întoarcerea în ţară Nu sunt obişnuit cu atâta atenţie. Care este visul său suprem şi ce le-a transmis autorităţilor
[Sursa foto: Facebook ]
David Popovici şi delegaţia României au revenit în ţară, după ce au participat la Campionatul Mondial de Nataţie.

Puştiul minune al nataţiei a revenit în România, după succesul uriaş de la Campionatul Mondial de Nataţie. David Popovici, proaspăt dublu campion mondial, a fost aşteptat la aeroport de Camelia Potec, preşedintele Federației de Natație, ministrul Sportului, Eduard Novak, Mihai Covaliu, preşedintele COSR, dar și de alte oficialități. 

Citeste si: Primele imagini cu David Popovici după ce a cucerit al doilea titlu mondial la Budapesta! Românul l-a învins dramatic pe francezul Maxime Grousset FOTO, VIDEO

David Popovici, aşteptat la Salonul Oficial al Aeroportului "Henri Coandă"

La doar 17 ani, David Popovici a devenit dublu campion mondial, performanţa sa stârnind un entuziasm enorm atât în România, cât şi în restul Europei. Pentru întoarcerea sa în ţară de la Campionatul Mondial, care a avut loc în Ungaria, oficialităţile au pregătit o primire cu fast, la Salonul Oficial al Aeroportului "Henri Coandă". David Popovici şi colegul său de la lot, Robert Glinţă au luat pe rând cuvântul de la pupitrul improvizat. Alături de cei doi, au oferit reacţii presei şi Camelia Potec, Eduard Novak şi Mihai Covaliu.

Popovici, primit ca un erou la întoarcerea în ţară Nu sunt obişnuit cu atâta atenţie. Care este visul său suprem şi ce le-a transmis autorităţilor

Deşi are o stăpânire de sine incredibilă, David Popovici a părut pentru prima dată că nu îşi poate controla emoţiilor, fiind vizibil impresionat de primirea făcută. "Nu sunt obișnuit cu atât de multă lume și atenție, dar sunt tot eu, la fel de natural. Le mulțumesc tututor românilor care m-au urmărit, a fost superb. Sunt onorat să reprezint țara asta frumoasă și să vă simt alături de mine", a declarat David Popovici.

Ambiţiile noului star al sportului românesc nu s-au oprit odată cu succesul obţinut în Ungaria. David se pregăteşte să intre cu adevărat în istoria nataţiei. "Am vrut să devin cel mai bun din lume. Cel mai mare vis al meu din punct de vedere profesional este să devin cel mai rapid din istorie. Ar fi super dacă aș reuși într-o probă, mai super dacă reușesc în mai multe. Un alt vis este să inspir cât mai multă lume", a mai spus Popovici.

Popovici, primit ca un erou la întoarcerea în ţară Nu sunt obişnuit cu atâta atenţie. Care este visul său suprem şi ce le-a transmis autorităţilor

Popovici, mesaj pentru autorităţi

Popovici a fost pus de către presă să aleagă între premiul personal şi mai multe bazine de înot construite în ţară. Răspunsul său a venit fără ezitare. "Le-aș alege pe amândouă. Sunt sigur că avem resursele pentru astea. Decorațiaa va veni cu siguranță. Construirea unor noi bazine și punerea în folosință a celor deja construite este unul dintre scopurile mele clare", a declarat Popovici.

David Popovici va putea fi urmărit în concurs chiar în România, peste două săptămâni. Dublul campion mondial va concura la Campionatul European de Nataţia la Juniori, organizat la Otopeni. "Abia aștept să concurez la europenele de juniori. Vreau să mă simt cum s-au simțit sportivii maghiari acum. Vreau ca tribuna să fie cât mai gălăgioasă, să ne strige numele când avem o probă. Vrem să ne simțit cu adevărat speciali! Cu siguranță vor fi niște europene memorabile!", a mai spus Popovici la întoarcerea în ţară.

David Popovici, în vârstă de 17 ani, a cucerit două medalii de aur la Campionatele Mondiale de nataţie de la Budapesta. Popovici a triumfat miercuri în proba de 100 de metri liber şi luni în cea de 200 m liber, la care a stabilit şi un nou record mondial de juniori. Popovici este al doilea înotător din toate timpurile care reuşeşte să câştige medalia de aur în probele 100 şi 200 m liber la aceeaşi ediţie a Campionatelor Mondiale, după americanul Jim Montgomery, care a reuşit acest lucru în 1973, la Belgrad.