• Aiud 95.2
  • Alba-Iulia 99.7
  • Bacău 88.8
  • Bârlad 104.9
  • Bistrița 97.3
  • Botoșani 91.1
  • Brașov 91.9
  • București 88.0
  • Buzău 96.7
  • Câmpeni 96.2
  • Câmpina 88.6
  • Cluj-Napoca 101.5
  • Constanța 96.9
  • Craiova 92.0
  • Focșani 95.3
  • Piatra Neamț 102.3
  • Ploiești 88.3
  • Râșnov 104.5
  • Sibiu 88.4
  • Sinaia 103.6
  • Tg. Mureș 106.4
  • Timișoara 93.9
  • Tulcea 91.4
Stiri mondene

Cristina Deleanu, soția lui Eugen Cristea, s-a stins din viață. Mesajul emoționant transmis de Marina Almășan: ”Sunt în stare de șoc! Mi-a fost bună prietenă”

Cristina Deleanu a murit la 84 de ani
Cristina Deleanu a murit la 84 de ani
Cristina Deleanu s-a stins la vârsta de 84 de ani.

Cristina Deleanu, actriță cu o carieră impresionantă și soția cunoscutului actor Eugen Cristea, a murit la vârsta de 84 de ani. Cei doi formau unul dintre cele mai longevive și solide cupluri din lumea mondenă românească, fiind împreună de peste patru decenii. Deși s-au căsătorit oficial în anul 2001, povestea lor de dragoste și parteneriat a început cu mulți ani înainte și a inspirat numeroase generații.

Cristina Deleanu, soția lui Eugen Cristea, s-a stins din viață

Citește și: Cum a fost găsită moartă Cristina Deleanu? Ce i-a adus, de fapt, sfârșitul marii actrițe

Actrița s-a stins din viață în urma unui infarct stomacal, pe fondul unor probleme de sănătate care o măcinau în ultima perioadă. Moartea Cristinei Deleanu a venit ca un șoc pentru familie, prieteni și colegi de breaslă, iar soțul său, Eugen Cristea, este copleșit de durere. Cristina Deleanu și Eugen Cristea au fost nu doar parteneri de viață, ci și de scenă.

Deși ambii se retrăseseră din activitatea artistică de ceva vreme, au continuat, ocazional, să urce pe scenă, alimentați de dorul față de public și de pasiunea care i-a unit toată viața. Cu toate acestea, amândoi au mărturisit în repetate rânduri că nimic nu se compară cu liniștea căminului lor, unde și-au construit un univers comun bazat pe iubire, respect și înțelegere.

 Cristina Deleanu s-a stins la 84 de ani
Cristina Deleanu s-a stins la 84 de ani

Citește și: Promisiunea pe care a făcut-o Victor Socaciu. Marina Almășan nu s-a abătut de la ea: "Mi-a jurat și s-a ținut de cuvânt"

Mesajul emoționant transmis de Marina Almășan: ”Sunt în stare de șoc”

Pierderea Cristinei Deleanu a fost resimțită profund de apropiați. Printre cei care i-au transmis mesaje de condoleanțe lui Eugen Cristea se numără și realizatoarea de televiziune Marina Almășan, bună prietenă a cuplului. Vizibil afectată de dispariția actriței, Marina Almășan a transmis un mesaj emoționant pe pagina sa de Facebook: „Doamne! Sunt în stare de șoc! Cel mai vechi și fidel colaborator al meu de la TVR, actorul Eugen Cristea, prieten de suflet cum puțini am, tocmai a primit cea mai cruntă veste: minunata sa soție, Cristina Deleanu, nu mai este! Mi-a

fost la rându-mi bună prietenă, cei doi – familia lor frumoasă – făcând parte din universul meu, fiindu-mi alături în nenumărate întâmplări ale vieții, și personale dar și publice. Dincolo de actrița talentată, Cristina a fost un om de o rară delicatețe sufletească, de o cultură desăvârșită, și, mai mult decât atât, un om al cetății, frământat de tot ceea ce se întâmplă în jurul său. Condeiul său strălucit mi-a furnizat, în nenumărate rânduri, pentru revista online pe care o conduc, analize de o rară profunzime ale lucrurilor strâmbe din această țară. Vocea Cristinei a tăcut astăzi pentru totdeauna. Familia pe care am admirat-o mereu pentru iubirea și respectul ce-i stăteau la bază, iată, s-a împărțit: jumătate a rămas pe Pământ, urmând să plângă jumătatea plecată spre Cer… Tare tristă veste mi-a început dimineața… Să-i fie liniște și frumos Cristinei acolo, în noua Lume spre care a pornit și să reușească dragul meu Eugen să treacă peste această cumplită despărțire. Sunt alături de tine, prieten drag!”.

Pe lângă activitatea artistică, Cristina Deleanu a fost cunoscută și pentru implicarea sa în viața civică și pentru opiniile tranșante exprimate prin articole publicate în presa online. A colaborat în trecut cu Marina Almășan pentru revista pe care aceasta o coordonează, semnând analize profunde și rafinate despre realitățile societății românești.

Citește și: 3 ani de la moartea lui Victor Socaciu. Marina Almășan, noi detalii neștiute despre momentul dureros al despărțirii: "O salbă de minciuni"