Cine este antrenoarea din România care își abuza fizic și psihic gimnastele: "Au fost ciupituri, zgârieturi făcute de dumneaei". Sportivele au trăit chinul sclaviei

Șase foste gimnaste ale lotului național de gimnastică ritmică din România fac acuzații grave de abuz fizic și psihic împotriva antrenoarei Maria Gîrbă și a președintei Federației Române de Gimnastică Ritmică. Este vorba despre Denisa Mailat, Ana Luiza Filiorianu, Alexandra Duman, Christina Drăgan, Alexandra Piscupescu și Raluca Zetu. Fostele gimante au povestit pentru Asociația Română pentru Apărarea Drepturilor Sportivilor (ARADS) despre abuzurile și traumele trăite pe parcursul carierei lor sportive. Cu vocile frânte de emoții și lacrimi abia ținute în frâu, sportivele care au fost la loturile naționale de gimnastică ritmică au relatat fragmente din experiențele tulburătoare întâmpinate în săli sau în timpul cantonamentelor de gimnastica.Gjignirile

„Mă numesc Mailat Denisa-Mihaela. În prezent, am 22 ani. Am început gimnastica în 2008. În 2015, am avut prima competiție în afara țării, în Franța, la Calais, unde am plecat cu doamna Maria (n.r. – Maria Gîrbă, antrenoarea lotului național de gimnastică ritmică), cu Luiza (n.r. – Filiorianu) și cu alte antrenoare din țară. De acolo a început coșmarul. Au început aceste violențe, traumatizări psihice și fizice.

Au fost ciupituri, zgârieturi făcute de dumneaei. Seara, am ajuns la cazare, fără să prindem vreo masă, nu am mâncat. A urmat concursul, a fost unul destul de frumos, în afară de prima parte. Atât eu, cât și Luiza am revenit cu medalii de la acest concurs. După ce am câștigat medalia de bronz la coardă, mi-a spus: ‘Ai văzut pentru ce te-am bătut? Ca să câștigi această medalie…’.

Citește și: VIDEO Gheorghe Hagi nu se aştepta la aşa ceva: "L-am depistat rapid". Motivul pentru care polițiştii l-au oprit în trafic pe „Regele” fotbalului românesc

Fosta gimnastă: Am rămas cu niște traume psihice destul de mari și cred că ar fi putut fi evitate"

„Am rămas cu niște traume psihice destul de mari și cred că ar fi putut fi evitate. Cred că poate exista un mediu sănătos de lucru. Sportul oricum este ceva dur. Practicăm sportul de mici, iar antrenamentele sunt grele. Pentru mine, problemele și traumele nu vin din numărul de repetări sau din numărul de ore petrecute în sală, nu asta a fost problema. Puteam să stau în sală o zi întreagă, acceptam să lucrez oricât mi s-ar fi cerut, dacă era într-un mediu sănătos. În momentul în care ajungeam să fiu traumatizată psihic, nu îmi mai doream să fiu în sală iar. Pentru mine, asta era ceva ieșit din comun. Am fost mereu genul de sportiv care, dacă îl dădeai afară pe ușă, intra pe geam. Făceam orice puteam să fiu acolo și să mă antrenez. De foarte multe ori, mi s-a spus că sunt foarte muncitoare. Nu am avut o problemă că-s sute de mii de repetări, că trebuie să stăm mult în sală, că există oboseală, presiune, dar când numărul ăla mare de repetări și orele petrecute în sală sunt într-un mediu toxic și moral nu mai ești OK, devine foarte greu să reziști. Un băț peste umăr, peste cap, peste coc, peste picioare, niște unghii băgate în carne. Odată, am fost pusă la perete și împinsă la perete, împinsă afară din sală. Pentru mine, acestea au fost doar o parte foarte mică din tot ce a însemnat trauma totală. Abuzurile psihice au fost problema, cum ziceam și mai devreme.

De la apelative referitoare la modul în care arăt, făcută grasă în fiecare zi, vacă și în alte feluri… Proastă, mă rog, nu mă afecta foarte tare când eram făcută proastă, oamenii la nervi mai zic despre cineva că e prost. Și știam că nu sunt, adică ieșea din discuție. Țărancă… e greu să revin la ele. De foarte multe ori mi se spunea că nu vreau să fac, că nu vreau să muncesc, că nu-mi doresc. Dacă nu mi-aș dori, de ce aș mai fi în sală?! De ce aș mai sta atâtea ore dacă nu aș vrea să fac?! Foarte multe despre modul în care arătam, deși, uitându-mă în urmă, nu cred că am fost vreodată atât de grasă, iar acest cuvânt poate fi evitat. Îmi aduc aminte, după o competiție în 2019, ultimul concurs înainte să mă accidentez, eram foarte slabă atunci. Foarte slabă… arătam bine! Din cauza durerilor la genunchi pe care le aveam în perioada respectivă, drept urmare, la următorul concurs m-am și accidentat, se vede chiar pe filmare, aceasta există pe YouTube, se vede că mă ridic foarte greu din poza de final.

Repet, mă dureau genunchii! Mi s-a spus ulterior că atât de grasă sunt că nu mă pot ridica de jos. Ceva ce nu avea treabă cu realitatea! Știu clar, există niște reguli impuse de Federația Internațională de Gimnastică, eu am și studiat un pic pe tema asta. Lucrarea mea de disertație se învârtea în jurul comportamentului etic al specialistului în educație fizică și sport. Am studiat chiar și câteva cazuri de abuz din alte țări. Din punctul meu de vedere, este o metodă care se practica destul de mult în trecut, jignirea gimnastelor, implementarea fricii și așa mai departe. S-au schimbat vremurile, copiii s-au schimbat, antrenorii s-au schimbat, a apărut și acel set de reguli de safeguarding. În cazul în care nu s-a ținut cont de ele, a apărut o repercusiune a acestui lucru, adică gimnastele au venit și au spus că nu e OK, că nu se înțeleg cu antrenorul și s-au schimbat anumite lucruri. Sunt antrenori și sportivi care au încetat colaborarea din cauza acestui lucru, au început să se antreneze cu alte persoane. Există un caz de abuz în sală la un lot de ansamblu. Am și asistat la niște momente. Este vorba de un lot de ansamblu, alături de care eu am concurat la Rio, dintr-o altă țară. Fetele se plângeau că antrenoarea era extrem de dură, că nu le lăsa să meargă la baie și așa mai departe… S-au luat măsuri, în sensul în care antrenoarea respectivă a continuat să antreneze ansamblul, dar asistată de cineva în sală. Adică se pot lua niște măsuri, se încearcă o remediere a acestui bullying permanent', a mărturisit Ana Luiza Filiorianu.

Citește și: Nadia Comăneci, despre întoarcerea în sportul românesc: "M-a onorat propunerea". Ce funcție a primit Zeiţa de la Montreal

„Atmosfera antrenamentelor era una severă, iar sentimentele tuturor celor care erau pe covor erau de frică. Ușor-ușor, începusem să-mi dau seama că fac gimnastică de frică, de frica să nu fiu bătută, să nu fiu jignită! Am în minte clar un moment de la ‘ Lia Manoliu ‘, în care am fost luată de coc fără niciun motiv și făcută titirez prin toată sala! Am avut o competiție în Sicilia, unde am plecat cu o altă colegă din lot. Am fost împreună cu Irina și Maria, iar în competiție am pierdut obiectul. După ce l-am pierdut, am și încheiat competiția, fiind ultimul obiect. Ca pedeapsă, în spate, după ce m-am întors pe covorul de încălzire, mi-a ordonat să fac 100 serii din elementul pe care l-am făcut și am scăpat obiectul. Era o serie de sărituri, două pe linie, o aruncare cu prindere în afara câmpului vizual, 100 serii neîntrerupte, fără pauză! Așadar, am început să fac aceste serii. Cred că am făcut în jur de 10-11 serii, până când nu mi-am mai simțit picioarele, motiv pentru care am făcut entorsă. Mi s-a umflat piciorul, mi s-a umflat glezna, s-a și înnegrit în câteva secunde. Am încercat… De frica de a nu mă vedea că stau și că pățisem ceva, încercam să fac din nou acele sărituri deși știam că nu aveam cum, doar încercam să mă mișc pe covor, să nu mă vadă că stau. M-a văzut, eram cu spatele către ea. M-am trezit dintr-odată luată de coc și apoi… Cu unghiile înfipte în gâtul meu, m-a luat așa, pe spate, și m-a aruncat pe bancă, spunându-mi să stau în sfoară, că așa rezolv eu problemele. A chemat-o apoi pe Irina, care a venit și mi-a aruncat o privire foarte indiferentă și rece și mi-a zis că nu se aștepta la altceva din partea mea.

Au chemat asistenții medicali și m-au pansat, mi-au pus tot ce aveam nevoie. Era o entorsă. Până la hotel m-a ajutat Diana, colega mea. Tot ea m-a ajutat să urc până în cameră, să mă așez în pat, să-mi aducă și gheață pentru a pune pe picior, să mă întrebe dacă sunt în regulă… În momentul în care am văzut că astfel de practici încă se mai fac și nu s-a renunțat la acest abuz psihic și fizic față de gimnaste, am simțit nevoia să-mi spun și eu povestea, în speranța de a salva celelalte generații de a trăi aceeași frică pe care am trăit-o și noi, la rândul nostru. Atât noi, cât și celelalte generații de dinainte… Să vină și să simtă pe covor frica de a face lucruri. Important este să simtă plăcerea de a face sportul pe care îl iubesc și, totodată, de a se concentra și a fi susținute să ajungă la ceea ce își propun să facă. Pentru că, în cele din urmă, un sportiv asta își dorește cel mai mult, motivul pentru care depun atât de multă muncă, sacrificii și efort, pentru a ajunge campion european, mondial, olimpic. Iar aceste lucruri nu vin printr-o atmosferă unde se cultivă frica. Ajută o atmosferă prin care sportivul este susținut, există atențile la nevoile lor, există comunicare „, a fost mărturia Alexandrei Duman.

Fosta gimnastă:" M-au făcut ‘ ciorbăreasă ‘, țărancă, săracă, zicând că ‘ la mine la țară nu se mănâncă decât cartofi, că noi nu știm ce e aia carne, că e scumpă ‘ și că, în sărăcia noastră, noi mâncăm doar cartofi"

"Doamna Irina i-a spus Sabinei (n.r – Enache) că e că**t cu ochi! Tot așa, în direcția asta, pe mine m-a mai făcut doamna Irina o dată cu**ă și așa mi-a spus mie în sală când aveam 14 ani.(...)", a povestit și Christina.

"Mai concret, le făceau tâmpitețe, prostuțele, proaste, tâmpite, idioate, cretine, cretinoide… Țărancă proastă, țărancă, țărăncuță. Apropo de țărancă, mi-am adus aminte un episod care mi s-a întâmplat chiar în prima săptămână după ce am fost selecționată la lot. Stăteam în cantonament la Olimpia, la hotel, și ne-au dat să mâncăm într-una din zile rasol de vită cu piure și ciorbă. N-am putut mânca vita, am mâncat doar piureul și ciorba, și ele mereu verificau ce mâncam noi cu doamnele de la cantină, apoi ne certau. M-au făcut ‘ ciorbăreasă ‘, țărancă, săracă, zicând că ‘ la mine la țară nu se mănâncă decât cartofi, că noi nu știm ce e aia carne, că e scumpă ‘ și că, în sărăcia noastră, noi mâncăm doar cartofi", a povestit și Alexandra Piscupescu.

„Este un abuz psihic asupra sportivilor. S-au întâmplat și în 2024, și în spate, mulți ani… Cred că motivul e frica, într-un fel. Cred că frica a modelat niște personaje. (…) Cred că, de frică, lumea nu a discutat, fiindcă e greu să vii în sala de antrenament și să lucrezi «one to one» cu antrenorul după ce ai vorbit despre faptul că ai fost jignit sau că ai fost atins fizic sau că ți s-au spus niște apelative cu care te simți rușinat și te simți lovit, cumva. Nu cred că ai încredere în antrenorul ăla și cred că ești extrem de expus și de vulnerabil în momentul în care intri acolo. Cred că te simți vulnerabil în momentul ăla când mai mulți ochi se uită la tine și tocmai din punctul ăsta de vedere cred că devii și mai vulnerabil și casabil când ți se spun anumite lucruri, în momentul în care nu se ia în seamă dacă îți curge un sânge din nas, dacă te-a lovit ceva… Cred că sunt momente în care ai fi putut să înțelegi că ai greșit și puteai să-l iei în brațe și n-ai făcut-o…. Iar gimnastele alea au plecat cu sentimentul de vinovăție pentru că, până la urmă, e vina ta de câte ori nu-ți reușește. Noi, ca antrenori, parcă nu știu de ce, nu ne mai luăm responsabilitate pentru excelența asta în performanță, parcă doar culegem roadele. Dar, într-un fel, este și responsabilitatea ta ca antrenor să reușești acea mișcare și atunci nu știu dacă te ajută prea mult să dai apelativ după apelativ și să jignești sportivul din fața ta, care oricum este vulnerabil', a dezvăluit și Raluca Zetu.