Stiri

Anunțul de ultim moment al organizatorilor Electric Castle! Festivalul este amânat pentru 2022

Anunțul de ultim moment al organizatorilor Electric Castle! Festivalul este amânat pentru 2022
Organizatorii Electric Castle au anunțat în urmă cu puțin timp că festivalul a fost amânat pentru 2022 din cauza situației fluctuante în contextul pandemiei.

Un anunț al organizatorilor festivalului a fost postat pe rețelele de socializare în urmă cu puțin timp. Electric Castle nu va putea fi organzat anul acesta, însă au fost anunțați deja o parte dintre artiștii care vor urca pe scenă anul viitor. 

„Avem vești triste. Electric Castle nu va avea loc anul acesta. În urma măsurilor și restricțiilor pentru evenimente anunțate recent de către autorități pentru perioada următoare, nu există un scenariu real care ne-ar permite să organizăm EC8 în 2021. E nevoie de un an întreg de muncă pentru a planifica toate detaliile unui eveniment de o asemenea magnitudine. În plus, situația pandemiei fluctuează, iar acest lucru duce la reprogramarea sau anularea turneelor artiștilor în toată Europa”, este anunțul organizatorilor. 

Electric Castle se amână pentru 13-17 iulie 2022. Cine sunt artiștii care vor urca pe scenă anul viitor?!

Cu toate că evenimentul a fost amânat pentru anul viitor, organizatorii au anunțat deja o parte din artiștii care urca pe scena de la Bonțida, Cluj. 

„Totuși, am reușit să reconfirmăm headlinerii pentru 2022, Twenty One Pilots, Gorillaz & Deftones și vom depune eforturi, ca întotdeauna, să vă putem oferi cel mai bun line-up. În acest moment nici nu ne putem imagina cum va fi să deschidem din nou porțile festivalului pentru a ne revedea după această absență lungă și dureroasă. Toate biletele rămân valabile pentru anul viitor. Vor exista și opțiuni pentru restituirea banilor pe bilete. Revenim cu mai multe detalii în curând. Acum că e oficial, parcă e și mai trist. Chiar nu putem lăsa să treacă încă un an pe lângă noi și vom continua să lucrăm alături de autorități pentru a găsi soluții astfel încât să putem avea evenimente la vară.

Anunțul de ultim moment al organizatorilor Electric Castle! Festivalul este amânat pentru 2022

De la fani și toți cei care lucrează în această industrie, cu toții sperăm să ne putem bucura cât mai curând de concerte și festivaluri. Până atunci, aveți grijă de voi. Ne e tare dor de toată lumea", este mesajul transmis luni pe pagina de Facebook a Electric Castle.