• Aiud 95.2
  • Alba-Iulia 99.7
  • Bacău 88.8
  • Bârlad 104.9
  • Bistrița 97.3
  • Botoșani 91.1
  • Brașov 91.9
  • București 88.0
  • Buzău 96.7
  • Câmpeni 96.2
  • Câmpina 88.6
  • Cluj-Napoca 101.5
  • Constanța 96.9
  • Craiova 92.0
  • Focșani 95.3
  • Piatra Neamț 102.3
  • Ploiești 88.3
  • Râșnov 104.5
  • Sibiu 88.4
  • Sinaia 103.6
  • Tg. Mureș 106.4
  • Timișoara 93.9
  • Tulcea 91.4
Stiri mondene

Angela Similea, în mijlocul unui scandal online! Artista trage un semnal de alarmă: ”Vă rog să ignorați această escrocherie!”

Angela Similea, victima unei escrocherii online
Angela Similea, victima unei escrocherii online [Sursa foto: Facebook]
Angela Similea a fost ținta unei reclame false. Artista neagă orice implicare.

După ce Irina Loghin a fost ținta unei campanii de dezinformare bazată pe inteligența artificială, și Angela Similea se confruntă acum cu o situație similară. Celebra interpretă de muzică ușoară a descoperit că imaginea ei a fost folosită fără acord într-o reclamă online pentru un produs cosmetic. Artista a reacționat prompt și și-a avertizat publicul să nu se lase păcălit de această înșelătorie.

Angela Similea, în mijlocul unui scandal online

Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, Angela Similea și-a exprimat indignarea față de această practică frauduloasă și a dorit să clarifice situația pentru a preveni eventualele înșelăciuni. Mai mult, artista a precizat că nu a recomandat niciodată astfel de produse și că oamenii nu ar trebui să creadă aceste reclame false. 
“Dragii mei, vreau să clarific și să neg ferm participarea mea în videoclipurile create cu ajutorul inteligenței artificiale, în care se folosește imaginea mea pentru a face reclamă unui anumit produs.

Nu mi-am dat consimțământul pentru utilizarea imaginii mele în acest context și consider acest lucru o încălcare a drepturilor mele. Vă asigur că nu am nicio legătură cu produsul promovat în aceste videoclipuri și nu am fost implicată în realizarea acestor reclame. Vă rog să ignorați orice material vizual sau informațional care implică imaginea mea în acest scop. Vă mulțumesc pentru înțelegere și pentru susținerea constantă!”

Angela Similea, despre frauda online în care a fost implicată
Angela Similea, despre frauda online în care a fost implicată[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Ce nu bea și nu mănâncă niciodată Angela Similea: "Chiar dacă frumusețea vine din interior, dragi femei, trebuie să avem grijă de tenul nostru"

Angela Similea trage un semnal de alarmă

Fraudele bazate pe utilizarea abuzivă a imaginii vedetelor sunt tot mai frecvente în mediul online. Prin intermediul inteligenței artificiale, escrocii creează videoclipuri și reclame false în care asociază fețele celebrităților cu diverse produse, fără ca acestea să își dea acordul.

Angela Similea nu este singura personalitate publică din România care s-a confruntat cu o astfel de situație. Irina Loghin a fost victima unei escrocherii similare, în care imaginea sa a fost editată pentru a o înfățișa într-un scaun cu rotile, promovând un medicament. Irina Loghin a denunțat manipularea digitală la care a fost supusă și a cerut autorităților să ia măsuri împotriva acestor escrocherii online. “Am o vârstă înaintată, dar în scaun cu rotile nu am mers niciodată și sper să mă ajute Dumnezeu să nu ajung așa.
E a cincea oară când cer ajutor. Chiar nu poate nimeni să depisteze asemenea lucruri? Primesc sute de telefoane de la persoane care au cumpărat acest medicament și mă batjocoresc: Ați spus că este așa și pe dincolo, ia uitați, am luat și nu a avut niciun efect.”

Citește și: Ce obișnuia să facă Angelea Similea în tramvai? Mama artistei se rușina de fiecare dată