Stiri mondene

Alexandra Ungureanu, decizie radicală! Câștigătoarea sezonului 6 al competiției „Bravo, ai stil! Celebrities” și-a făcut prima operație estetică: ”Mi-a fost teamă să fac acest pas”

Alexandra Ungureanu și-a făcut prima operație estetică
Alexandra Ungureanu, câștigătoarea „Bravo, ai stil! Celebrities”, a decis să apeleze la o intervenție, fiind și prima sa operație estetică. Uite despre ce este vorba!

Anul trecut, Alexandra Ungureanu declarase că nu ar schimba nimic la aspectul fizic, deși admitea că nu se încadrează în tiparele de frumusețe care sunt la modă. În prezent, câștigătoarea ”Bravo, ai stil! Celebrities”, sezonul 6, și-a luat inima în dinți și a decis să trecă pragul medicilor esteticieni, fiind nemulțumită de un mic detaliu moștenit din familie. Mai exact, îndrăgita artistă s-a simțit deranjată de șanțurile nazolabiale, cele două linii care pornesc de la colțul nărilor și se opresc la colțul buzelor.

Alexandra Ungureanu și-a făcut prima operație estetică

„Moștenesc de la tatăl meu aceste linii mai pronunțate. Le am din adolescență, însă, odată cu trecerea timpului, au devenit din ce în ce mai adânci și au ajuns să mă deranjeze, în special atunci când lumina nu pică într-un mod foarte fericit pe fața mea. Eu nu am mai recurs la nicio intervenție estetică minim-invazivă până acum și mi-a fost teamă să fac acest pas. M-am informat, am căutat în domeniu medici despre care să fiu sigură că sunt foarte pregătiți în acest sens și care lucrează deosebit de fin. Țin foarte mult la naturalețe (…). Mi-a luat ceva timp până să mă decid, iar săptămâna aceasta am făcut marele pas”, a scris Alexandra Ungureanu.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Alexandra Ungureanu (@alexandraungureanu)

Alexandra Ungureanu, dezvăluiri despre problemele cu tenul

De-a lungul anilor, Alexandra Ungureanu s-a luptat cu problemele cu tenul, chipul ei fiind aproape distrus de acnee. În cadrul unui interviu, câștigătoarea ”Bravo, ai stil!Celebrities” a susținut că a încercat tot felul de tratamente pentru a scăpa de supărătoarea problemă, însă, niciunul nu a dat rezultat.  

Alexandra Ungureanu și-a făcut prima operație estetică

„E foarte frustrant pentru o persoană care e în lumina reflectoarelor să fie judecată foarte ușor de cei care nu înțeleg că acneea e o boală complexă. În prezent sunt imaginea unei campanii România fără acnee. Mi-a fost greu, la început am si plâns na… ca orice adolescent care se deschide către lume și simte că e ceva în neregulă cu el.  Acum sunt persoane care îmi scriu cum să treacă peste acnee, peste acest complex', a povestit artista, în urmă cu ceva timp, pentru Ciao.ro