Stiri mondene

Actorul Dan Bordeianu a împlinit 47 de ani. Cu ce se ocupă acum și ce proiecte are

Actorul Dan Bordeianu a împlinit 47 de ani
Actorul Dan Bordeianu a împlinit 47 de ani [Sursa foto: Facebook]
Dan Bordeianu a împlinit frumoasa vârstă de 47 de ani. Cu ocazia zilei de naștere, actorul a oferit câteva detalii referitoare la cariera sa.

Dan Bordeianu a devenit foarte cunoscut publicului datorită telenovelelor în care a jucat. A jucat ani la rând alături de marii actori din România, fiind și partenerul de cuplu al Adelei Popescu. Au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri atât în serialele TV, cât și în viața reală. După patru ani de relație, cei doi au ales să meargă pe drumuri separate.  Ieri, 23 octombrie, îndrăgitul actor a împlinit frumoasa vârstă de 47 de ani.

Actorul Dan Bordeianu a împlinit 47 de ani
Actorul Dan Bordeianu a împlinit 47 de ani[Sursa foto: Facebook]

„Mă simt bine, n-am vreo problema legată de vârstă. Până la 47 de ani îmi spuneam vârsta următoare, pe care urma s-o împlinesc, poate îmi doream să fiu mai matur. Anul asta mi-am zis vârsta reală. Având în vedere că toată viața am făcut mișcare, că muncesc foarte mult, am ajuns să nu mai știu dacă febra musculară se datorează efortului sau vârstei”, a spus sărbătoritul zilei de ieri, pentru publicația fanatik.ro.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Dan Bordeianu (@dan_bordeianu)

După ce a renunțat să mai joace în telenovele, Dan Bordeianu și-a continuat cariera în teatru, rămânând astfel mai puțin vizibil pentru publicul larg. El poate fi văzut la Teatrul Nottara. În 2021 a avut un succes uriaș cu pelicula „The Windseeker”.

Citeste si: Adela Popescu și Dan Bordeianu, revedere după 15 ani. Ce și-au spus cei doi în direct

„A fost o experiență extraordinară, mai ales la filmări. Sunt enorm de recunoscător. Îi spuneam regizorului, Mihai Sofronea, că nu știu ce se va întâmpla cu filmul, dar eu sunt recunoscător că l-am filmat și că l-am trăit. Viața mi-a demonstrat că a avut un mare succes, am luat un premiu foarte important cu el, un premiu care se dă strict din perspectiva cinematografiei, am fost pe o listă cu nume foarte importante. În rest vă aștept la Nottara, joc în trei spectacole care-mi sunt foarte dragi. ‘Efecte colaterale, ‘Sonata de toamnă unde joc un rol complet diferit de ce-am jucat până acum și ‘Haita de sfinți, un spectacol care mă duce în zone pe care nu le-am mai explorat până acum. Asta îmi place cel mai mult, să mă confrunt cu personalități total diferite de ce-am făcut până acum', a mai declarat Dan Bordeianu.

Actorul Dan Bordeianu a împlinit 47 de ani
Actorul Dan Bordeianu [Sursa foto: Facebook]

Dan Bordeianu recunoaște că a avut momente când a vrut să se retragă din lumina reflectoarelor

În același interviu, Dan Bordeianu a povestit cum a ales drumul actoriei, dar și că de multe ori a vrut să se retragă de pe scenă. Actorul recunoaște că a ajuns să facă actorie din întâmplare.

Actorul Dan Bordeianu a împlinit 47 de ani
Actorul Dan Bordeianu [Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Dan Bordeianu, dezvăluiri inedite despe cariera sa! Ce sacrificii a făcut pentru a ajunge actor?!: „Am făcut totul cu tot sufletul”

Habar n-am, din întâmplare. Am ajuns să joc din întâmplare și așa mi-a și plăcut. Nu știu dacă mi-a plăcut atunci sau când mi-am dat seama că sunt bun la asta. Nu am visat să mă fac actor, pur și simplu s-a întâmplat. Relația cu meseria mea este serioasă, dar sunt destul de relaxat. De 2, 3 ori pe an spun că mă las de actorie și poate de aia îmi ies lucrurile, că nu mă crispez. Când eram mic voiam să mă fac electrician. Apoi ingineri spațial, pilot de navă, am dat și la Drept, dar în anul întâi mi-am dat seama că nu-i bine, erau prea grele materiile”, a mai spus Dan Bordeianu.