Stiri

172 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. Cele mai frumoase poezii scrise de poetul naţional

172 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. Cele mai frumoase poezii scrise de poetul naţional
[Sursa foto: Facebook ]
Pe 15 ianuarie 1850, se năştea cel mai mare poet al României, Mihai Eminescu.

 Pe 15 ianuarie 2022 se îmlinesc 172 de ani de la naşterea marelui poet Mihai Eminescu. În aceeaşi zi este sărbătorită şi Ziua Culturii Naţionale, marcată pentru prima dată pe 15 ianuarie 2011.

15 ianuarie. 172 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu

Data și locul nașterii lui Mihai Eminescu au fost acceptate ca fiind pe 15 ianuarie 1850, în Botoșani, deşi informaţiile legate de aceste lucruri variază.

Mihai a fost cel de-al şaptelea dintre cei 11 copii ai familiei Eminovici, iar la 16 ani de la naşterea sa a debutat literar la revista "Familia". Proprietarul revistei, Iosif Vulcan, l-a convins să renunţe la numele Eminovici şi să devină Eminescu. De atunci, a scris şi a trăit sub acest nume.

172 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. Cele mai frumoase poezii scrise de poetul naţional

Mihai Eminescu s-a stins din viaţă pe 15 iunie 1889 şi, deşi a trăit doar 39 de ani, a lăsat în urmă o o moştenire literară vastă, uluitoare. A scris în special poezie, dar a aşternut pe foaie şi beletristică sau piese de teattru. Poate cea mai cunoscută operă a sa este „Luceafărul”, cel mai lung poem de dragoste din istorie, având 98 de strofe. Poezia a fost începută încă din 1873, dar a fost scrisă și finisată de-a lungul mai multor ani, până la publicarea sa, în aprilie 1883, în Almanahul societății studențești România Jună din Viena. 

172 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. Cele mai frumoase poezii scrise de poetul naţional

Cele mai frumoase poezii scrise de Mihai Eminescu

Pe lângă plopii fără soţ

Pe lângă plopii fără soţ

Adesea am trecut;

Mă cunoşteau vecinii toţi

Tu nu m-ai cunoscut.

 

La geamul tău ce strălucea

Privii atât de des;

O lume toată-nţelegea –

Tu nu m-ai înţeles.

 

De câte ori am aşteptat

O şoaptă de răspuns!

O zi din viaţă să-mi fi dat,

O zi mi-era de-ajuns;

 

O oră să fi fost amici,

Să ne iubim cu dor,

S-ascult de glasul gurii mici

O oră, şi să mor.

 

Dându-mi din ochiul tău senin

O rază dinadins,

În calea timpilor ce vin

O stea s-ar fi aprins;

 

Ai fi trăit în veci de veci

Şi rânduri de vieţi,

Cu ale tale braţe reci

Înmărmureai măreţ.

 

Un chip de-a pururi adorat

Cum nu mai au perechi

Acele zâne ce străbat

Din timpurile vechi.

 

Căci te iubeam cu ochi păgâni

Şi plini de suferinţi,

Ce mi-i lăsară din bătrâni

Părinţii din părinţi.

 

Azi nici măcar îmi pare rău

Că trec cu mult mai rar,

Că cu tristeţe capul tău

Se-ntoarce în zadar.

 

Căci azi le semeni tuturor

La umblet şi la port,

Şi te privesc nepăsător

C-un rece ochi de mort.

 

Tu trebuia să te cuprinzi

De acel farmec sfânt,

Şi noaptea candelă s-aprinzi

Iubirii pe pământ.

 

Fiind băiet păduri cutreieram

Fiind băiet păduri cutreieram

Şi mă culcam ades lângă izvor,

Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam

S-aud cum apa sună-ncetişor:

Un freamăt lin trecea din ram în ram

Şi un miros venea adormitor.

Astfel ades eu nopţi întregi am mas,

Blând îngânat de-al valurilor glas.

 

Răsare luna, -mi bate drept în faţă:

Un rai din basme văd printre pleoape,

Pe câmpi un val de argintie ceaţă,

Sclipiri pe cer, văpaie peste ape,

Un bucium cântă tainic cu dulceaţă,

Sunând din ce în ce tot mai aproape…

Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii,

Părea c-aud venind în cete cerbii.

 

Alături teiul vechi mi se deschide:

Din el ieşi o tânără crăiasă,

Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise,

Cu fruntea ei într-o maramă deasă,

Cu ochii mari, cu gura-abia închisă;

Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă,

Călcând pe vârful micului picior,

Veni alături, mă privi cu dor.

 

Şi ah, era atâta de frumoasă,

Cum numa-n vis o dată-n viaţa ta

Un înger blând cu faţa radioasă,

Venind din cer se poate arăta;

Iar păru-i blond şi moale ca mătasa

Grumazul alb şi umerii-i vădea.

Prin hainele de tort subţire, fin,

Se vede trupul ei cel alb deplin.

 

De-aş avea

De-aş avea şi eu o floare

Mândră, dulce, răpitoare,

Ca şi florile din mai,

Fiice dulce-a unui plai,

Plai râzând cu iarbă verde,

Ce se leagănă, se pierde,

Undoind încetişor,

Şoptind şoapte de amor;

 

De-aş avea o floricică

Gingaşă şi tinerică,

Ca şi floarea crinului,

Alb ca neaua sânului,

Amalgam de-o roz-albie

Şi de una purpurie,

Cântând vesel şi uşor,

Şoptind şoapte de amor;

 

De-aş avea o porumbiţă

Cu chip alb de copiliţă,

Copiliţă blândişoară

Ca o zi de primăvară,

Câtu-ţi ţine ziuliţa

I-aş cânta doina, doiniţa,

I-aş cânta-o-ncetişor,

Şoptind şoapte de amor.

Somnoroase păsărele

Somnoroase păsărele

Pe la cuiburi se adună,

Se ascund în rămurele –

Noapte bună!

 

Doar izvoarele suspină,

Pe când codrul negru tace;

Dorm şi florile-n grădină –

Dormi în pace!

 

Trece lebăda pe ape

Între trestii să se culce –

Fie-ţi îngerii aproape,

Somnul dulce!

 

Peste-a nopţii feerie

Se ridică mândra lună,

Totu-i vis şi armonie –

Noapte bună!

 

Ce te legeni

Ce te legeni, codrule,

Fără ploaie, fără vânt,

Cu crengile la pământ?

De ce nu m-aş legăna,

Dacă trece vremea mea!

 

Ziua scade, noaptea creşte

Şi frunzişul mi-l răreşte.

Bate vântul frunza-n dungă –

Cântăreţii mi-i alungă;

Bate vântul dintr-o parte –

Iarna-i ici, vara-i departe.

 

Şi de ce să nu mă plec,

Dacă păsările trec!

Peste vârf de rămurele

Trec în stoluri rândurele,

Ducând gândurile mele

Şi norocul meu cu ele.

 

Şi se duc pe rând, pe rând,

Zarea lumii-ntunecând,

Şi se duc ca clipele,

Scuturând aripele,

Şi mă lasă pustiit,

Vestejit şi amorţit.

 

Şi cu doru-mi singurel,

De mă-ngân numai cu el!

 

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?

Braţele nervoase, arma de tărie,

La trecutu-ţi mare, mare viitor!

Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,

Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;

Căci rămâne stânca, deşi moare valul,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

 

Vis de răzbunare negru ca mormântul

Spada ta de sânge duşman fumegând,

Şi deasupra idei fluture cu vântul

Visul tău de glorii falnic triumfând,

Spună lumii large steaguri tricoloare,

Spună ce-i poporul mare, românesc,

Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

 

Îngerul iubirii, îngerul de pace,

Pe altarul Vestei tainic surâzând,

Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,

Când cu lampa-i zboară lumea luminând,

El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,

Guste fericirea raiului ceresc,

Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

 

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

Tânără mireasă, mamă cu amor!

Fiii tăi trăiască numai în frăţie

Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,

Viaţa în vecie, glorii, bucurie,

Arme cu tărie, suflet românesc,

Vis de vitejie, fală şi mândrie,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc!